UTA se întoarce în mediul prielnic al meciurilor de afară contra fruntașei CS U Craiova: „Trebuie să ne ridicăm nivelul, mai ales că în ultima perioadă am rămas datori!”

Dac CS U Craiova nu ar avea probleme cu identitatea, am putea spune că mâine seară (ora 19) se întâlnesc două dintre fostele campioane ale României. Doar că palmaresul nu se află (încă) în posesia trupei oltene, așa că vorbim doar despre a patra confruntare din istorie dintre UTA și echipa autorităților locale din Bănie. „Alb-albaștrii” s-au impus în toate confruntările, 2-0 la Craiova și 1-0 la Arad în sezonul 2013-2014, cel al promovării în elită și 2-1 în turul campionatului pe noua arenă „Francisc Neuman”.

De la confruntarea din luna decembrie, cele două echipe și-au văzut de drumul lor, oltenii navigând mereu pe podium, iar „roș-albii” undeva la limita dintre play-out și play-off. Cert este că UTA plătește în continuare tribut evoluțiilor slabe de pe teren propriu, pe când afară e neînvisă în retur. Din acest punct de vedere, faptul că partida de mâine seară (ora 19) se joacă afară reaprinde speranțele și încrederea pentru un rezultat bun după eșecurile cu primele clasate. Căci da, „Bătrâna Doamnă” are „șansa” de a juca cu toate echipele din „careul de ași” una după alta, mâine, în Bănie și la începutul lunii aprilie cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

Balint: „Am avut puțin timp să analizăm lucrurile care nu au funcționat cu FCSB, dar mergem cu încredere la Craiova”

Și, practic, arădenii își joacă ultimele la play-off, deși după înfrângerea cu FCSB au început să vorbească cu subiect și predicat despre ceea ce îi așteaptă în play-out. „Ne deplasăm la Craiova, la o echipă puternică, cu foarte mulți jucători valoroși, jucători de echipă națională, o echipă care beneficiază de condiții foarte bune pentru a se lupta pentru titlul de campioană a României. Însă, chiar și așa, noi încercăm să mergem acolo cu încrederea că putem putem scoate un rezultat bun. Știm că nu va fi ușor, suntem conștienți că trebuie să ne ridicăm nivelul, pentru că nu avem cum să scoatem un rezultat bun dacă ne vom prezenta cum am făcut-o împotriva celor de la FCSB în multe momente, din păcate. Nu sunt nici 48 de ore de la încheierea meciului cu FCSB și ne punem pe un drum cu autocarul de șase ore. În acest timp foarte scurt, am încercat cel puțin din punct de vedere teoretic să analizăm și să punctăm lucrurile care nu au funcționat în ultima etapă și tocmai de aceea spun că ne putem ridica nivelul și să sperăm la un rezultat bun”, a spus Laszlo Balint înainte de plecarea spre capitala Olteniei.

„Craiova = o echipă ce bate pentru trofee, puternică în toate compartimentele”

Tehnicianul și-a studiat bine advesarul în forma de prezentare propusă de omologul său, Marinos Ouzounidis. „Cu ceea ce a venit noul antrenor este, în primul rând, sistemul dejoc. Acum, Craiova joacă cu doi mijlocași centrali defensivi, Mateiu a reapărut în primul <<unsprezece>> și se pare că este un punct fix acolo. Nistor a fost un pic reprofilat pe alte sarcini, la fel și Cicâldău, dar sunt aceiași jucători, chiar dacă sunt cumva distribuiți în alte roluri. Râmân fotbaliști cu calitate, capabili să fie decisivi în multe momente ale jocului. Calitate au și în atac, ați văzut și etapa trecută că Ivan a decis aproape de unul singur meciul de la Gaz Metan. Dar, până la urmă, Craiova este o echipă periculoasă în toate compartimentele, începând de la postul de portar, acoperit de un fotbalist străin, apoi continuând cu compartimentul defensiv, unde, la fel, sunt jucători experimentați, jucători în circuitul echipei naționale. Dacă ne gândim că au și jucători la naționala mare și jucători naționalei de tineret, e clar că e o echipă bună, nu cred că trebuie să folosim foarte multe cuvinte ca să-i caracterizări pe cei de la Craiova. În ultima perioadă, în ultimele sezoane s-au bătut an de an la câștigarea trofeelor atât pentru Cupă, pe care au și câștigat-o, cât și pentru campionat. Trebuie să fim atenți la calitățile lor, dar – pe de altă parte – trebuie să rămânem concentrați și la ceea ce putem noi. Cel puțin în ultima perioadă, cred eu că am rămas un pic datori și am pretenția ca în momentul în care ieșim de pe teren să facem tot ce putem pentru a scoate maxim dintr-un meci. Chiar dacă se poate întâmpla să pierdem, căci este sport. Așadar, trebuie să fim atenți, pregătiți și concentrați în fiecare moment al jocului. Sunt convins că și la meciul de la Craiova vor fi momente psihologice pe care sper să avem maturitatea să le gestionăm bine, în favoarea noastră”, a adăugat Laszlo Balint.

Ouzounidis: „Trebuie să ţinem cont că UTA a avut rezultate foarte bune în deplasare”

Oltenii ajung la confruntarea cu UTA după două succese consecutive fără gol primit, 1-0 cu Botoșani și 2-0 la Mediaș, pentru ca acum două săptămâni să piardă surprinzător pe terenul Chindiei, cu 1-0. „Ne aşteaptă un meci dificil, UTA nu e numai o echipă foarte bine organizată, care se apără atent, ci şi una care vine foarte bine şi pe contraatac. Astfel de echipe profită de spaţii şi pot marca, aşa că trebuie să fim foarte disciplinaţi. Vor da tot ce au mai bun contra noastră, aşa cum au făcut şi cu CFR şi cu FCSB, dar trebuie să ţinem cont că UTA a avut rezultate foarte bune în deplasare. Avem nevoie de cele 3 puncte pentru a avea linişte să ne pregătim în pauza competiţională, pentru a pregăti meciurile care vor urma”, a spus antrenorul grec al Craiovei, Marinos Ouzounidis.

Bălașa, Ofosu, Screciu și Koljic sunt absențele Craiovei mâine, în timp ce UTA nu poate conta pe Hora, Isac și Roșu.

Formații probabile:

CS U Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, M. Constantin, Bancu – Mateiu, Nistor – Cîmpanu, Cicâldău, Baiaram – Ivan.

UTA: Iacob – Tomozei, Erico, Benga, Shlyakov – Vorobjovas, Albu – Buhăcianu, Roger, D. Rusu – Ad. Petre.

Arbitri: Iulian Călin (Șefănești – Argeș) – Ciprian Danșa (Satu Mare), George Neacșu (Câmpulung Muscel). Rezervă: Sorin Costreie (Buftea – București).

Observator FRF: Aron Huzu (Sibiu).

0
0

Articolul UTA se întoarce în mediul prielnic al meciurilor de afară contra fruntașei CS U Craiova: „Trebuie să ne ridicăm nivelul, mai ales că în ultima perioadă am rămas datori!” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*