UTA și Poli nu se pot întâlni în 16-imile Cupei României, în schimb arădenii pot da piept cu campioana CFR Cluj sau Rapid!

Astăzi, de la ora 14:00, Federația Română de Fotbal programează ragerea la sorți pentru 16-imile Cupei României, iar UTA se află în urna capilor de serie. Totuși, având în vedere componența Urnei B, „roș-albii” nu au asigurat statutul de favoriți.

Valoarea adversarilor variază, de la campioana CFR Cluj, până la cele șase formații de Liga a III-a rămase în competiție. Ce știm cu siguranță e că nu vom avea un derby al vestului în această fază, deoarece și Politehnica Timișoara face parte tot din Urna A. Cele mai bune adversare pentru arădeni ar fi CA Oradea, FC Hunedoara și chiar și Ripensia pentru a se evita deplasările lungi. Trupa lui Balint va juca pe teren propriu doar dacă e trasă la sorți în compania campioanei CFR Cluj, a Academicii Clinceni și a celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.

Componența urnelor și procedura de desfășurare:

URNA A – echipe care au ajuns în optimile Cupei României din sezonul precedent

  • FC FCSB SA
  • UNIVERSITATEA CRAIOVA
  • AFC BOTOŞANI
  • AFC CHINDIA TÂRGOVIŞTE
  • AFC UTA ARAD
  • CS GAZ METAN MEDIAŞ
  • SC DINAMO 1948 SA
  • ACSM POLITEHNICA IAŞI
  • AFC DUNĂREA 2005 CĂLĂRAŞI
  • POLITEHNICA TIMIŞOARA
  • ACS PETROLUL 52

URNA B – echipe care s-au calificat în faza şaisprezecimilor de finală

  • FC CFR 1907 CLUJ SA
  • ACS SEPSI OSK SFÂNTU GHEORGHE
  • ACS FC ACADEMICA CLINCENI
  • FARUL CONSTANŢA
  • ACS CAMPIONII FOTBAL CLUB ARGEŞ
  • SC FC VOLUNTARI SA
  • AFC HERMANNSTADT
  • U CRAIOVA 1948 SA
  • FC RAPID 1923
  • CS MIOVENI
  • AFK CSIKSZEREDA MIERCUREA CIUC
  • AS FC BUZĂU
  • SC FC RIPENSIA TIMIŞOARA
  • CS CONCORDIA CHIAJNA
  • AFC UNIREA 04 SLOBOZIA
  • CSM SLATINA
  • CS MINAUR BAIA MARE
  • ACSO FILIAŞI
  • ACS CAO 1910
  • CS HUNEDOARA
  • ACS ŞOMUZ FĂLTICENI

Cu ocazia tragerii la sorți de peste trei ore, se grupează echipele din urna A cu echipe din urna B (11 jocuri) şi, în continuare, cele 10 echipe rămase în urna B se grupează între ele (5 jocuri).

Jocurile din şaisprezecimile, optimile şi sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condițiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

În conformitate cu principiile de desfăşurare ale competiţiilor fotbalistice pentru sezonul 2020-2021, adoptate în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al FRF din data de 18 august 2020, meciurile din cadrul Cupei României care nu se pot disputa din cauza rezultatelor pozitie la testările pentru COVID-19 nu se pot reprograma.

Jocurile din cadrul şaisprezecimilor Cupei României vor avea loc în ziua de 22 septembrie cu începere de la ora 16:30, cu exceptia jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF.

0
0

Articolul UTA și Poli nu se pot întâlni în 16-imile Cupei României, în schimb arădenii pot da piept cu campioana CFR Cluj sau Rapid! apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*