UTA și Recons – de aceeași parte a baricadei, dar „robinetul” investițiilor îl poate deschide doar Primăria!

După șicanele din presă, de la finalul săptămânii trecute, reprezentanții clubului UTA și al firmei Recons, au fumat pipa păcii. Ca să fie bine, vorba unei reclame din domeniul pariurilor sportive. Cel care și-a atins scopul e fără îndoială Alexandru Meszar, atâta timp cât Nicolae Mehelean pare să fi devenit cel mai maleabil director din Univers. Suporterii „Bătrânei Doamne” au avut și ei un merit în acest sens, prin descinderea de luni dimineață, de la sediul Recons, unde l-au făcut pe Mehelean să înțeleagă că una e să administrezi parcările, ștrandul și alta e să joci tare când vine vorba despre brandul numărul unu al orașului, respectiv stadionul ce le-a devenit din  nou casă „roș-albilor” după inaugurarea din urmă cu un an.

Chiar dacă susține că va acționa conform manualului de utilizare…a stadionului, șeful Recons a dat de înțeles că va fi, în primul rând, partenerul UTA-ei și mai apoi un administrator cu ochelari de cal. Bineînțeles, cele două chestiuni pot merge mână în mână, însă nu mereu, atâta timp cât arena ce a costat Aradul 14 milioane de euro are destule disfuncționalități și un termen relativ de soluționare a lor. Până la urmă, cei doi proaspeți parteneri depind efectiv de Primărie și de investițiile pe care aceasta ar trebui să le aprobe pentru a rezolva problemele mari de la stadionul „Francisc Neuman”, precum sistemul de rigole care să evite inundațiile de la demisol, sau aprobarea celor aproximativ 100 de mii de euro pentru dotarea arenei cu cabluri speciale, de tip TRIAX și OPTIC.

Meszar: „, Scopul comun este să oferim condiții cât mai bune echipei și un confort cât mai mare spectatorilor”

Dar, în chestiunile mărunte, UTA și Recons par frație de cruce. „De luni colabărăm foarte bine. Am înțeles cu toții că Bătrâna Doamnă este o persoană sensibilă și poate cea mai importantă pentru Arad. Așadar, trebuie să o tratăm ca atare, iar scopul nostru comun este să oferim condiții cât mai bune echipei și un confort cât mai mare spectatorilor la stadionul <<Francisc Neuman>>. Misiunea noastră nu va fi ușoară, căci ne confruntăm cu câteva probleme bine știute la noua arenă. Nu căutăm vinovați, ci doar soluții, în așa fel încât, încetul cu încetul, pas cu pas, împreună cu Recons, Primărie și comunitate să rezolvăm aceste probleme. I-am făcut necesar domnului Mehelean, nu cerem avioane. Nu cerem scări noi, cablaje, ci lucruri mărunte, necesare la evenimentul de azi și meciul cu Farul, de duminică”, a spus Alexandru Meszar, părintele proiectului UTA.

Mehelean: „Pas cu pas o să se rezolve punctual toate, undeva între trei și patru luni de zile, dacă va contribui toată lumea”

Nicolae Mehelean a îmbrăcat haina partenerului total al echipei fanion a Aradului, fiind – totodată – foarte optimist când vine vorba despre rezolvarea problemelor majore de la arena pe care a luat-o în administrare de o lună de zile. „De la început vreau să spun că între noi și club nu a existat niciun conflict. Alții trebuiau să-și facă bine treaba și noi doar am fost prinși la mijloc. Prima problemă în relațiile de colaborare au fost legate de egalizarea treptelor de la stadion până la începerea campionatului. Clubul ne-a trimis o adresă oficială prin care susținea că există un risc pentru spectatori și că ar trebui remediat până duminică. Eu am răspuns tot printr-un e-mail că acestea nu sunt problemele noastre, ci a proprietarului și a celui care a construit acest stadion. Vă reamintim, noi doar administrăm arena Francisc Neuman. La rândul nostru, am făcut o adresă și Primăriei și firmelor care au lucrat aici, iar mâine, la ora 14, o să vină toți proiectanții și constructorii care au lucrat la acest stadion pentru întâlnire cu cărțile pe față. Adică să vorbim despre problemele stringente de la stadion și găsim și soluții pentru remedierea lor, plecând de la inundațiile ce au fost chiar zilele trecute la stadion. E clar, canalizarea așa cum a fost ea făcută, nu poate prelua o cantitate mare de apă, de aceea trebuie să facem ceva în acest sens. Trebuie văzut ce spun, însă, specialiștii, proiectanții și constructorii. Pas cu pas o să se rezolve punctual toate, undeva între trei și patru luni de zile, dacă va contribui toată lumea. Cu înțelepciune nici nu ai nevoie de prea mulți bani. Oricum, sunt convins că și Primăria, domnul primar, nu vor refuza să investească la stadion când i se vor prezenta punctual toate problemele și vor fi obținute toate avizele în acest sens. Bineînțeles, dacă lucrările respective nu sunt în garanție și atunci e în sarcina constructorului să suporte cheltuielile”, susține șeful Recons, care a fost combătut de Meszar când a venit vorba despre termenul de finalizare ale lucrărilor:  „Am opinia când vine vorba despre proceduri, despre lucrările ce trebuie bugetate de Primărie și eu zic că în doi ani de zile stadionul Francisc Neuman va fi adus la standardele ce ar fi trebuit să le aibă la inaugurare”. 

Nu umblă la tarifele de închiriere

Apoi, Mehelean a dat de înțeles că nu va schimba mare lucru în procedura de tarifare a clubului pentru utilizarea demisolului arenei „Francisc Neuman”. Totodată, numărul angajaților (5) de la stadion e considerat suficient de directorul Recons. „Nu mulgem clubul UTA, ceea ce doresc dânșii folosească, dintre spații, aia vor folosi. Sunt niște tarife stabilite de la CLM pe care le vom respecta…cum e bine pentru toată lumea. În ceea ce privește angajații de la stadion, e de datoria mea să eficientizez totul. Nu pot să-mi încarc personalul dacă nu e necesar. O am pe doamna director Monica Dascăl, o persoană foarte organizată și ordonată, care îmaprte foarte bine sarcinile la stadion. Gazonul este ființa vie, la el lucrează două persoane și în maxim o lună și jumătate va fi impecabil. Apoi, mai sunt două femei de servici, în rest ne vom aduce angajații firmei la stadion în caz că sunt alte probleme. Avem echipe de zidari, de instalatori, electroniști etc, să nu uităm că administrăm 5400 de apartamente în Arad. Sunt angajații firmei, de ce să-i plătim separat pentru a interveni periodic și la stadion?”, sună remarca directorului Recons.

Observațiile constructorului DRAST, punct de plecare pentru remedierea defecțiunilor de la stadion

 

 

0
0

Articolul UTA și Recons – de aceeași parte a baricadei, dar „robinetul” investițiilor îl poate deschide doar Primăria! apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*