UTA U 17 și-a consolidat prima poziție a clasamentului înainte de derby-ul cu Poli, înfrângere cu „peripeții” în fața Gazului la U19!

Echipele de juniori ale Academiei UTA angrenate în competițiile Elite U19 și U17 au disputat, astăzi, restanțele din cadrul etapei a 8-a. Chiar arădenii făcuseră cererea de amânare pentru multiplele cazuri de infectare cu coronavirus și, cel puțin în cazul întrecerii juniorilor mari acest lucru a contat, atâta timp că Gazul II și-a terminat treaba în Liga 3-a și și-a putut trimite toți jucătorii la Liga Elitelor. La U17, de azi, diferența dintre UTA și ASU Poli este de 3 puncte în favoarea arădenilor.

Ocazie de unu la unu ratată la 0-0 și penalty irosit la 1-0

Primul meci al zilei a început la ora 19, pe terenul sintetic al medieșenilor. Chiar dacă au făcut unul dintre cele mai bune meciuri stagionale, elevii lui Costel Bogoșel, Mihai Petcuț și Ștefan Boroș au trebuit să se recunoască învinși, trei faze făcând – practic – diferența dintre  cele două formații. În minutul 30, UTA a fost foarte aproape de deschiderea scorului, dar Borcea a ratat din poziție de singur cu portarul. În minutele de prelungire ale primei reprize, medieșenii au spart gheața cu șut la vinclu de la 17 metru ce l-a învins pe Roșca. Utiștii au început bine acul secund, iar Borcea a obținut un penalty. A executat nou-intratul Rotea (foto2) pe lângă poartă, prilej pentru gazde să decidă destinația punctelor cu un nou șut în vinclu de la semi-distanță, de această dată dintr-o lovitură liberă. 2-0, rezultat final.

UTA U19: Roșca, Cleuță, Popa, Bortiș, Turc, Ronai, Borcea, Maxim, Ursoi, Bokse, Mercioiu. Au mai jucat: Rotea (46), Onișor (62), Moldovan (62), Andrieș (75), Tirian (75).

Fără a apăsa pe accelerație

În cel de-al doilea meci, UTA și-a respectat statutul de lider al Seriei de Vest la U17 și a luat toate punctele puse în joc. Juniorii arădeni au început foarte motivați prima repriză și au reușit să deschidă scorul repede, mai precis în minutul 10. Pop a avut o acțiune pe dreapta, a pătruns în careu, de unde l-a servit perfect pe Pașcalău (foto1), care a îndeplinit formalitatea. La doar șapte minute distanță pasele din prima ale utiștilor au desfăcut apărarea sibienilor, Pașcalău a reluat în portar, dar Pop a fost atent pe respingere: 0-2. După minutul 20, juniorii arădeni s-au văzut cu sacii în căruță și au pierdut din consistență, permițând adversarilor să preseze până la finalul reprizei.

În partea a doua presiunea gazdelor s-a menținut, iar, în minutul 50, acestea au redus din diferență la o greșeală în lanț a apărării. Liniștea a fost adusă în minutul 70, tot de Pașcalău, care a valorificat pasa lui Mihai. Chiar dacă au operat patru înlocuiri, arădenii au controlat tactic și finalul disputei și revin acasă cu punctele ce le consolidează poziția de lider înaintea derby-ului Vestului, cu ocupanta  locului 2, ASU Poli Timișoara. Acesta se va juca sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 14, pe arena „Motorul” după „ciocnirea” echipelor mari clasate pe locurile 8 (UTA), respectiv 11 (ASU Poli).

UTA U17: Blaga, Roșu, Codrea, Sarkozi, Pele, Bulza, Șerengău, Pop, Nagy, Mihai, Pașcalău. Au mai jucat: Lingurar (60), Varga (70), Opriș (70), Mare (77). Antrenori: Dinu Donca, Adrian Unguru, Ștefan Boroș.

0
0

Articolul UTA U 17 și-a consolidat prima poziție a clasamentului înainte de derby-ul cu Poli, înfrângere cu „peripeții” în fața Gazului la U19! apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*