Utiștii Pătlăgică și Rotea vor juca în Liga a 2-a, în tricoul Brăilei!

Dacia Unirea Brăila a plecat în stagiul de pregătire centralizat din această vară. Cantonamentul are loc la Constanța, iar în lotul deplasat de Florentin Petre s-au regăsit și cinci jucători noi. Printre aceștia se află și juniorii de 18 ani ai UTA-ei, fundașul Alexandru Pătlăgică și mijlocașul Alexandru Rotea, care au fost împrumutați până în vara anului următor pe malul Dunării.

Dacă Pătlăgică e la a doua experiență la o echipă de seniori, el mai evoluând în sezonul trecut la Crișul Chișineu Criș (Liga 3-a), Rotea își face botezul direct în eșalonul secund. Ambii sunt fotbaliști de bandă și au fost remarcați de Laszlo Balint la trialul juniorilor organizat în urmă cu trei săptămâni și chiar i-a propus pentru un împrumut în Liga 2-a.

Tot în ultimele zile, clubul UTA a mai oficializat împrumutul a trei dintre produsele Academiei. Alex Nagy (2001) a fost cedat în Liga 3-a, la Zalău, în timp ce Samuel Onișor (2003) va rămâne în fotbalul arădean, la Progresul Pecica, echipă antrenată de Sorin Bălu.

0
0

Articolul Utiștii Pătlăgică și Rotea vor juca în Liga a 2-a, în tricoul Brăilei! apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*