Utistul Negoescu, ca și transferat la Sassuolo!

Un an de zile a fost Claudiu Negoescu fotbalistul UTA-ei. Pentru mijlocașul lateral de 18 ani chemarea Italiei a fost prea mare după ce a ratat transferul la Spal în 2019, pentru ca acum să ajungă, cel mai probabil, la gruparea de primă ligă,  Sassuolo. Mutarea e intermediată de Cătălin Sărmășan, impresarul orădean care a mai transferat un fost fotbalist al „roș-albilor” la gruparea din Il Clacio, pe Zoran Mitrov, exact în urmă cu un an. Și tot la echipa primavera a celor de la Sassuolo, tot prin intermediul Sărmășan, mai evoluează alți doi români, mijlocași centrali de această dată, Raul Steau și Andrei Mărginean.

Negocierile dintre cluburi nu sunt finalizate încă, dar UTA ar trebui să încaseze undeva între 20 și 40 de mii de euro în schimbul lui Negoescu. Fotbalistul e crescut de FCSB, dar a fost luat la grilă de „Bătrâna Doamnă” iarna trecută. În prima parte a sezonului în Liga Elitelor, Claudiu Negoescu, internațional Under 18, a marcat câteva goluri importante în contul echipei pregătite de Costel Bogoșel, Mihai Petcuț și Ștefan Boroș, printre care și un „poker” contra celor de la CS Universitatea Craiova.

Negoescu a intrat la un moment și în vederile lui Laszlo Balint la prima echipă, dar s-a accidentat când principalul UTA-ei a dorit să-l cheme la antrenamente.

0
0

Articolul Utistul Negoescu, ca și transferat la Sassuolo! apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*