Vaccinul de ieri și de azi! Când omenia este în fișa postului

Venim pe lume vaccinați. În primele ore de viață, cea dintâi experiență a unui pui de om abia născut este vaccinul. Dacă nu credeți, aflați că vaccinul hepatitic B – împotriva hepatitei virale de tip B, se administrează nou-născu­ților, în primele 24 de ore de viață. Iar acesta este inclus în lista vaccinurilor obligatorii!




Până la 14 ani, copiii se vacci­nea­ză contra difteriei, tetanosului, tusei convulsive, he­mophilus influenzae tip B, împotriva pneumoniilor, otitelor, septicemiilor și meningitei, împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, precum și împotriva poliomielitei.

Cum era vaccinarea obligatorie atunci când eram copii? Eu am prins încă vremurile de demult, să zicem cu o jumătate de veac (!) în urmă, când făceam coadă la doctorul Gruber. Vaccinările obligatorii ale copilăriei mele au fost experiențe de neuitat. Veneam cu clasa, unii erau speriați grozav, ba chiar li se făcea rău când vedeau ditamai serigile (pe vremea aceea nu erau seringi de unică folosință) pe care asistentele le țineau în niște cutii de tablă inox, aliniate pe tifon, ca niște instrumente de tortură. Urmăream cu ochii cât cepele cum sora medicală lua acul și îl prindea în capătul seringii. Tensiunea momentului era la cote maxime!

Pe vremea copilăriei mele, vaccinul îl primeam cu ochii închiși. Și apoi, femeia ne întreba, jovial: na, a durut? Iar noi, curajoși ca găina la dusă la tăiere, încă albi la față și străvezii, ne recăpătam curajul, odată cu micul tampon de vată îmbibat în spirt aplicat pe locul înțepăturii: nuuuu!

Generațiile de dinaintea mea au crescut cu frica de tetanos, dif­te­rie, dar mai ales de polio­mie­lită, care a nenorocit mulți semeni, pe viață. Mica experiență dure­roasă și bravada de ”după” (băi, eu nici n-am simțit!; eu m-am uitat fix la ac când îmi făcea!) deveneau apoi folclor, mai ales dacă vreun coleg plângea sau leșina de frică. Dar nu-mi amintesc să fi contestat ci­neva vaccinul, mai ales că pă­rinții erau recunoscători că se poate face gratuit. Pentru că acei părinți, ca și bunicii, încă mai aveau me­moria suferințelor din trecut, a sfâșie­toa­rei pierderi a fraților sau surorilor, care ar fi întemeiat fa­milii și s-ar fi bucurat de viață dacă ar fi beneficiat de acea ”în­țe­pă­tură”, ad­mi­nis­trată la timp, în co­pilărie. Erau vremurile când puteai muri de la un cui ruginit. Câte rugăciuni fier­binți nu s-au spus, pe patul de suferință, poate se face o minune! Iar minunea s-a pro­dus, sub forma unui vaccin, bolile grave s-au e­ra­dicat, lumea a devenit mai să­nă­toasă, mai nepă­sătoare, și a luat această stare drept bun de la sine înțeles.

Acum, am evoluat, suntem în veacul XXI, avem internet, facem filosofie pe facebook și ne hrănim cu știri și baliverne demne de Evul Mediu, care întrețin panica, pentru că altfel nu s-ar mai ”vinde”. Vaccinul nu mai e obligatoriu, ca pe vremea copilăriei mele, când mer­geam cu școala la cabinet. Acum, fiecare e liber să decidă, avem li­ber­tatea să refuzăm serul, dar acuzăm ”dictatura medicală”!

Nu am nimic cu opțiunile oamenilor, dar nu pot fi de acord cu oprobiul public aruncat asupra cadrelor medicale, care au singura ”vină” că își fac datoria, atât în secțiile ATI, cât și la secțiile de vaccinare!

Rândurile pe care le aștern pe această hârtie sunt gândurile care m-au încercat la Sala Sporturilor ”Lavinia Miloșovici”, în răgazul de liniște de după rapel. Cu­ră­țe­nie, comportament civilizat, me­dici și asistente îndatoritoare, totul aranjat pentru confortul pacientului.

Îmi exprim pe această cale mulțumirea și le transmit tuturor cadrelor medicale de acolo că au parte de stima și recunoștința multor lugojeni. Deși omenia nu este în ”fișa postului”, jos pălăria pentru atitudinea și comportamentul lor, care înnobilează profesia!

Articolul Vaccinul de ieri și de azi! Când omenia este în fișa postului apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*