Vaccinul îi scapă pe sportivi de testarea COVID-19!

Noul Ordin Comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății prevede, printre altele, exceptarea de la testarea COVID-19 a sportivilor și a altor persoane din staff-ul echipelor, a tuturor celor care demonstrează că și-au făcut vaccinul și pentru care au trecut 10 zile de la rapel.

Federația Română de Handbal, ale cărei competiții se află în plină desfășurare, a și aprobat această modificare – de-acum înainte, la turneele din Liga Florilor și Liga Zimbrilor se va veni cu dovada vaccinării și trecerea celor 10 zile de la rapel. Cred că este un prim pas spre normalitate, sportul românesc a avut multe de suferit. Probabil că de la 1 iunie vor fi și alte măsuri de relaxare, pentru că fanii handbalului românesc vor să intre în sălile de joc, fie și doar la capacitate de 30%.

P.S. Finala Cupei României la fotbal, dintre Astra, virtual retrogradată, și Craiova, se joacă la Ploiești, fiind permis și accesul spectatorilor, în proporție de 25% din capacitatea stadionului.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*