Val de plângeri penale pentru cercetare abuzivă împotriva procurorilor DNA Ploieşti

V. S.

Fostul deputat de Prahova Vlad Cosma a deschis, se pare, șirul plângerilor penale depuse împotriva procurorilor de la “unitatea de elită” a Direcției Naționale Anticorupție. După ce, vinerea trecută, Vlad Cosma a făcut plângere împotriva fostului procuror Mircea Negulescu, a procurorului șef al DNA Ploiești și a altor două persoane, ieri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au mai fost înregistrate, potrivit luju.ro, alte două plângeri penale pentru cercetare abuzivă și represiune nedreaptă. Conform sursei menționate, fostul deputat Sebastian Ghiță și fostul șef al Poliției Locale Ploiești, Cristinel Toader, au făcut la rândul lor plângeri penale pe numele procurorilor Direcției Naționale Anticorupție.
Ieri, Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că „secția de urmărire penală și criminalistică efectuează cercetări într-o cauză penală constituită ca urmare a înregistrării unei plângeri penale și care vizează aspectele prezentate de către mass-media. Totodată, Inspecția Judiciară –
din oficiu și la solicitarea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii – efectuează verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare cu privire la aceleași aspecte”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*