Valea Prahovei – „împânzită” de poliţişti, jandarmi şi pompieri

F. T.

În contextul în care aproape că nu este weekend în care stațiunile de pe Valea Prahovei să nu fie luate cu asalt de turiști, și conducerile Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, ale pompierilor și ale jandarmilor din județ au luat măsurile de rigoare.
Astfel, potrivit unui comunicat al poliției prahovene, începând de ieri, „pe raza tuturor staţiunilor montane de pe Valea Prahovei, dispozitivele de ordine și siguranță publică au fost suplimentate, astfel că polițiștii, sprijiniți de jandarmi și colegi de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, sunt la datorie pentru a asigura respectarea regulilor pentru prevenirea răspândirii COVID-19”.
Dar, nu numai măsurile de împiedicare a îmbolnăvirilor fac obiectul acestui „desant” al structurilor prahovene de intervenție.
„Totodată, dispozitivul constituit din agenți rutieri este prezent pentru supravegherea și fluidizarea traficului pe principalele artere care duc spre Valea Prahovei, respectiv DN 1 și DN1 A”, mai motivează reprezentanții IPJ Prahova suplimentarea de forțe din teren.
De asemenea, pentru evitarea clasicei aglomerări din stațiunile montane, se recomandă și se reamintește șoferilor care aleg să mergă pe Valea Prahovei în acest final de săptămână ” să ia în considerare și varianta DN1A: Ploiești – Vălenii de Munte – Cheia – Săcele. (…) Participanții la trafic sunt rugați să își păstreze calmul, să respecte regimul legal de viteză, să manifeste atenție sporită în trafic, să respecte regulile de circulație și semnalele polițiștilor rutieri”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*