Vali Călina stă între două decizii federale de excludere!

Cu câțiva ani în urmă, fostul arbitru Vali Călina, din Pitești, devenea subiectul unui scandal de proporții, care avea să ducă la, atenție!, excluderea sa din activitatea de arbitraj. Am atras atenție la exprimare, pentru că tocmai aceasta pare să-i vină în ajutor piteșteanului, care vrea să se întoarcă în corpul de delegați și observatori.

Și să ne aminim de momentul în care Vali Călina a fost exclus – n-a fost anul său cel mai bun, 2018, pentru că în acea primăvară Călina avea să greșească flagrant și la un meci din Liga Națională Masculină, însă necazul mare venea de la descoperirea că actul său de identitate nu conținea toate datele reale. Și dacă pentru eroarea din meci primise suspendare de o lună sau două, în schimb, pentru datele nereale din actul de identitate, Călina a fost pur și simplu exclus din arbitraj.

În data de 29.05.2018, pe site-ul FRHandbal, Comisia Centrală de Arbitri a postat următoarele:
– 6. In legatura cu hotararea CCA privind situatia arbitrului Calina Valentin, CCD luand in considerare si punctul de vedere al arbitrului mai sus mentionat:
– In baza art. 1.3, ratifica hotararea CCA de excludere din activitatea de arbitraj conform art.87.3 din Regulamentul de Organizare si Functionare a CCA, incepand cu 31.05.2018.

După doi ani de pauză, timp în care Vali Călina s-a retras deliberat să-și ispășească pedeapsa, măcinat fiind și de discuțiile colaterale, cât și de faptul că cei care l-au împins la acele greșeli nu l-au mai susținut, Călina a stat în umbră și nici măcar n-a mai intrat într-o arenă de handbal. Doar că pasiunea pentru sportul cu mingea mică l-a împins, în această vară, să încerce o revenire, dar nu ca arbitru, ci ca delegat și observator. A depus o cerere, dar membrii Comisiei de Observatori și Delegați i-au respins petiția, pe motiv că există în regulament un punct care sună cam așa:
Art.11
– g) Să nu fi suferit în timpul activității de sportiv, antrenor, conducător, arbitru, persoană oficială, o sancțiune de excludere din viața sportivă;

Așadar, în sancțiunea dată de Comisia de Arbitri este exprimarea ”excludere din activitatea de arbitraj”, iar în Regulamentul CCOD stă scrisă expresia ”excludere din viața sportivă”. Sunt aceste două fraze diferite, pot exista una fără cealaltă?, iar pentru a găsi răspunsul am apelat la doi oameni de handbal, extrem de cunoscuți.

Flavius Sâsâiac, membru în Consiliul de Administrație:
”Sunt două exprimări diferite – a fost exclus din arbitraj, dar poate să fie conducător de club, antrenor, oficial, medic și, de ce nu, observator. Oricum, Vali Călina și-a recunoscut vina și s-a retras din handbal doi ani, nu l-a mai văzut nimeni și nu a provocat nicio altă polemică, pe baza sancțiunilor sale. Eu cred că orice om merită o a doua șansă, mai ales el, care are zeci de ani de activitate și încă una bună”, ne declara președintele clubului din Turda.

Viorel Vicea, membru al Comisiei de Disciplină:
”Meseria de observator este ca o extensie a celei de arbitru. Din punctul meu de vedere, Vali Călina n-ar trebui să fie acceptat în corpul de observatori, nu este moral. Pe de altă parte, fostul arbitru și-a recunoscut greșelile și a plătit pentru ele. Și n-ar fi trebuit să plătească doar el, pentru că despre acel act de identitate modificat se știa de pe vremea fostului președinte Gațu, Comisia de Arbitri era la curent cu așa ceva, chiar și cei mai mulți dintre colegii lui de fluier. Și nu merg mai departe, că aș putea să spun că tocmai cineva din Comisie l-a învățat și l-a acoperit, dar mă opresc – Călina a luat totul asupra lui, în ciuda faptului că mulți din jurul lui știau toată încrengătura. Și revin la moralitate și spun că Vali poate să revină în lumea handbalului, nu este el mai vinovat decât foștii lui șefi din arbitrajul românesc”.

A greșit Comisia de Observatori când i-a refuzat lui Călina înscrierea la examen? A făcut Consiliul de Administrație o imixtiune în viața Comisiei lui Bejinariu, întorcând decizia în favoarea lui Călina? Sunt două întrebări la care răspunsurile sun pro și contra, că așa este în handbalul nostru…

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*