Validarea aleşilor locali prahoveni a început la judecătorii şi la Tribunalul Prahova

Violeta Stoica

Magistrații secțiilor civile de la judecătoriile de pe raza județului Prahova și de la Tribunalul Prahova au început deja validarea mandatelor aleșilor locali rezultați în urma scrutinului din 27 septembrie.
La Câmpina, independentul Alin Moldoveanu a fost deja validat în funcția de primar al celui de-al doilea municipiu prahovean, chiar de luni, 12 octombrie, când magistrații de la Judecătoria Câmpina au admis cererea de validare, acesta fiind printre primii edili care pot depune jurământul în scurt timp.
Pe de altă parte, astăzi, la Judecătoria Ploiești, se va afla pe masa magistraților Secției Civile validarea mandatului lui Andrei Liviu Volosevici în funcția de primar al municipiului Ploiești. Tot astăzi se va judeca și validarea mandatelor consilierilor locali rezultați în urma alegerilor de la finalul lunii septembrie, care vor compune noul Consiliu Municipal Ploiești.
La Consiliul Județean, pe de altă parte, consilierii județeni nou aleși în urma scrutinului din 27 septembrie ar urma să fie validați de magistrații Tribunalului Prahova, de la Secția I Civilă, pe data de 15 octombrie, în timp ce mandatul președintelui ales al Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, ar trebui să fie validat luni, 19 octombrie.
La președinția Consiliului Județean Prahova, rezultatele finale arată că pe primul loc s-a situat Iulian Dumitrescu (Alianța PNL-USR-PLUS) cu 46,87%, respectiv 137.286 de voturi, urmat de Bogdan Andrei Toader (Alianța pentru Prahova), cu 35,50% (103.996 de voturi) și, pe locul trei, de Cătălina Nicoleta Bozianu (Partidul Mișcarea Populară), cu 7,76%, respectiv 22.739 de voturi.
La Ploiești, primele trei locuri în urma cursei pentru alegerea primarului municipiului reședință de județ au fost ocupate, în ordine, de Andrei Volosevici (Partidul Național Liberal) – 57,52% din voturile exprimate la alegerile din 27 septembrie, respectiv 35.611, Mihai Cristian Ganea (Alianța pentru Prahova) – pe locul doi cu 15,44% din voturi (9.559), urmat de Răzvan Enescu (Alianța USR-PLUS), cu 14,16%, respectiv 8769 de voturi. Prezența la Ploiești a fost de numai 33,33%!
În cel de-al doilea municipiu al Prahovei, câștigătorul alegerilor pentru funcția de primar a fost Alin Ioan Moldoveanu (independent), cu un procent de 35,35% (4.660 de voturi), urmat de Nicolae Moisescu (Alianța pentru Prahova), cu 22,01%, adică 2.902 voturi și de Cătălin Florescu (Alianţa PNL USR PLUS), cu 20,87%, respectiv 2.751 de voturi.
Alin Moldoveanu, fost primar al comunei Poiana Câmpina, a candidat independent la funcția de primar al municipiului Câmpina, poziționându-se pe primul loc în cursa pentru fotoliul de edil al celui de-al doilea municipiu al județului Prahova.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*