Vara nu vine cu relaxare la Primărie. Cătălin Cherecheș : Ordine și curățenie în Baia Mare!

Cetățenii sunt rugați să sesizeze Poliția Locală dacă identifică mașini abandonate pe domeniul public.

Primarul Cătălin Cherecheș : „Unii au impresia că ne-am „relaxat” și nu se mai ridică mașinile abandonate de pe domeniul public. Nimic mai greșit. Colegii mei se ocupă constant de ridicarea autoturismelor care sunt parcate pe domeniul public și uitate acolo cu lunile.

Dragi băimăreni care vă iubiți orașul la fel de mult cât îl iubesc eu, vă mulțumesc pentru simțul civic și ajutorul pe care mi-l oferiți în demersul de a asigura ordinea și curățenia în Baia Mare. Aștept în continuare să îmi transmiteți unde știți că există mașini abandonate, trimitem echipe să le ridice.

Vreau să reamintesc că acțiunea este derulată respectând procedurile legale, iar mașinile vor fi depozitate în curtea societății Urbis și, după 6 luni, dacă nu vor fi revendicate și nu se vor achita sancțiunile, vor fi valorificate la reciclatori. De nenumărate ori am încercat cu somații, cu vorba bună să îi conving pe cei care le dețin să le elimine de pe domeniul public. Unii proprietari au fost serioși si au ridicat mașinile și le mulțumesc pentru colaborare, alții au ales să desconsidere autoritatea locală. Răbdarea și înțelegerea față de cei care nu respectă comunitatea și regulile de bună conviețuire a ajuns la final. Ordine și curățenie în Baia Mare! „

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*