Varga a revenit cu mare chef de fotbal în „garnitura” Curticiului, ce a făcut „pokerul” în testul de la Pâîncota!

Ultima divizionară terță reunită în această vară a început și ea seria amicalelor. Nou promovata Frontiera Curtici s-a deplasat la Pîncota, pentru a da piept cu formația locală de Liga 4-a. Tabela s-a oprit la scorul de 4-0 în favoarea „grănicerilor”, care au avut și alte ocazii de a marca în fața unei echipe fără mari pretenții în fotbalul județean.

Prima „garnitură” trimisă pe teren de Radu Anca a dus scorul la 3-0 până la pauză. Brîndușe a marcat din demi-voleu la centrarea lui Morar, după care veteranul Norbi Varga a reușit „dubla” după execuții de autor. Fostul mijlocaș al celor de la Wisla, UTA sau Rapid a marcat din afara careului, cu ambele picioare, demonstrând că are mare chef de fotbal la revenirea după o accidentare ce l-a făcut să rămână pe margine la meciurile de baraj cu Hermannstadt II. Juniorul utist, Dani Păulin, aflat în probe, a înscris elegant, printr-o „scăriță”, pentru concluzia amicalului.

Antrenorul Dănuț Mițiți a intrat și el pe finalul meciului și asta pentru că lotul său e decimat de plecări în concediu sau de alte probleme personale în dreptul elevilor săi. Au absentat: D. Iacob, frații Bălăban, Pădureanu, Jurj, dar sunt și noutăți: portarul Stănilă, Țop și Nibu (Șiria), Fl. Iacob (Zărand) și Adam (ex. Păuliș). Adelin Pașca a jucat și astăzi, după ce, ieri, a susținut probe la Crișul, cu șanse de a rămâne acolo. „Un joc bun de verificare pentru noi, cu toate că mi-aș fi dorit să-l abordăm într-o formulă cât mai completă. Am făcut ce am putut în fața unei echipe foarte bune de Liga 3-a. Sperăm să strângem rândurile cât mai repede și să ne mai completăm lotul cu încă doi-trei fotbaliști”, a spus Mițiți. Șimand (28 iulie) și Beliu (31 iulie) sunt următorii adversari din amicale ai Podgoriei.

Chiar și fără Prică și Moldovan, curticenii au putut alinia o formulă de joc pentru fiecare repriză. „Venim după antrenamente de încărcare fizică, nu ne-a interesat prea mult partea tehnico-tactică, ci doar antrenamentul prin joc, pe o căldură destul de mare. Băieții s-au implicat, au avut chef de fotbal, ne-am creat destule ocazii pe lângă golurile marcate. Vom mai insista vreo două săptămâni pe partea fizică la antrenamente, după care ne vom concentra pe dezvoltarea relațiilor de joc și bineînțeles pe integrarea jucătorilor noi”, a spus Radu Anca, antrenorul curticenilor.

Formații:

Pîncota: Stănilă – Fl. Iacob, Pașca, Adam, D. Bogdan – Țop, Nati, Hera, Pușcaș – S. Dragalina – Nibu. Au mai jucat: Covaci, Bulzan, Mițiți.

Curtici (prima repriză): Mucha – Morar, Cleuță, Al. Gligor, Vereș – N. Varga – Huțanu, Ciupuligă, Coșa, Andrieș – Brîndușe.

Curtici (repriza a doua): Miclean – Cleuță, Calvin, A. Popescu, Puta – Al. Pavel – Păulin, Avrămuțiu, Burlă, Buzgău – Al. Mihai.

Păușin, Avrmușiu, Al. Pavel, Burlp, Buzgăi – Al. Mihai…

prica ceva prob, cristi moldobmmmm, miercuri la paulis, sambat  cu oecuca

0
0

Articolul Varga a revenit cu mare chef de fotbal în „garnitura” Curticiului, ce a făcut „pokerul” în testul de la Pâîncota! apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*