Venirea lui Grozav la CFR Cluj, doar un zvon?! Iuliu Mureşan şi jucătorul au negat acest transfer

Întreruperea Ligii I a dat startul, neoficial, perioadei de transferuri, principalul punct de interes în următoarea lună şi jumătate.

CFR Cluj şi FCSB sunt echipele de care se vorbeşte cel mai mult în aceste zile, ba chiar apărând şi zvonuri potrivit cărora cele două ar urmări şi aceiaşi jucători.

Miercuri, Gicu Grozav a părut să fie mai aproape de Cluj decât de Bucureşti, însă un posibil transfer la CFR a fost infirmat, spre seară, atât de directorul general al echipei din Gruia, Iuliu Mureşan, cât şi de noul decar al naţionalei României.

“Nu ne interesează niciun jucător de la Karabukspor (n.r.-echipa pentru care a evoluat Grozav în acest tur). Avem o listă de jucători făcută din vreme, care cuprinde şapte nume şi din care trebuie să luăm maxim trei. Vor fi şi străini, şi români”, a anunţat Mureşan, la Digisport. Mai târziu a venit rândul lui Gicu Grozav să nege un eventual transfer la CFR, jucătorul, care a marcat recent două goluri în Gruia pentru naţionala României, răspunzând pe o reţea de socializare că nu va juca pentru formaţia lui Dan Petrescu.

Astfel, CFR rămâne deocamdată doar cu Valentin Costache drept noutate sigură pentru anul 2018, ardelenii sperând să aibă lotul complet până în 12 ianuarie, data în care vor pleca în cantonamentul din Valencia.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*