Veste importantă pentru TOȚI ROMÂNII cu salariul mic. O sa fie dezastru..

Luna cadourilor din 2017 a adus românilor un nou val de scumpiri. Cel mai mult s-a majorat preţul ouălor, cu peste 43%, în condiţiile în care în decembrie 2016 cea mai semnificativă scumpire nu a depăşit 29%.

Ouăle au fost în luna decembrie 2017 în topul scumpirilor de produse şi servicii faţă de perioada similară a anului trecut, se arată într-un clasament realizat de către Institutul Naţional de Statistică la cererea ECONOMICA.NET. Preţul acestora a crescut cu 43,19% faţă de decembrie 2016, în condiţiile în care, cu un an în urmă, acest produs nici nu se găsea în topul celor mai importante zece scumpiri. În decembrie 2016 faţă de decembrie 2015, cea mai mare scumpire a fost de numai 29% şi s-a înregistrat la serviciile de poştă şi curier.

Locul secund în clasamentul scumpirilor din decembrie este ocupat de serviciile de transport aerian, care s-au scumpit cu 23,3%, după care urmează untul pentru care românii au plătit cu 22,7% mai mult faţă de anul anterior.

Mai scumpe au fost şi lemnele de foc (cu 13,3%),energia electrică (12,18%),fructele (11%), citricele (8%),transportul cu taxiul (6,2%), ţigările (5,5%) şi carnea de porc (5%).

În decembrie 2016 faţă de decembrie 2015, scumpirile au afectat preţul zahărului (10,15%),al ziarelor şi revistelor (6,9%),lemnelor de foc (3,6%),benzinei (3,65%),citricelor (3,37%), motornei (2,8%),încălţămintei din piele (2,5%), bicicletelor (2,35%), brânzei telemea (2%).

Ce s-a ieftinit

Potrivit INS, în decembrie 2017 au fost şi ieftiniri de produse şi servicii, cel mai semnificativ minus înregistrându-se la abonamentele radio-TV (minus 16,3%). De asemenea, s-au mai ieftinit asigurările RCA şi de pentru locuinţe (7,5%), transportul CFR (5,2%), zahărul (1,74), poşta (1,11%), televizoarele (0,53%), detergenţii (0,4%), uleiul comestibil (0,17%), benzina (0,2%) şi medicamentele (0,2%).

Sursa: economica.net

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*