Vezi ce a declarat primarul Cătălin Cherecheș despre demisia fostului director general , Vasile Barbul. VIDEO

În cadrul conferinței de azi, 3 martie 2018, primarul Cătălin Cherecheș a făcut câteva aprecieri despre relația profesională cu  fostul director general  Vasile Barbul  și activitatea acestuia de-a lungul celor 10 ani de activitate în Administrația Locală Baia Mare.

Vezi ce a declarat primarul Cătălin Cherecheș despre demisia fostului director general , Vasile Barbul

Vezi ce a declarat primarul Cătălin Cherecheș despre demisia fostului director general , Vasile Barbul

Posted by Jurnalmm Maramures on 4 Martie 2018

Vreau să-i mulțumesc colegului meu Vasile Barbul pentru perioada în care am colaborat . Consider că este o etapă importantă care s-a încheiat în relația noastră din perspectivă administrativă . A fost directorul general al Direcției pentru dezvoltare publică, din această perspectivă a coordonat aproape 10 ani reparațiile de drumuri , salubrizarea, deszăpezirea și câteva obiective de investiții. Apreciez faptul că se face o separare foarte clară între politic și administrativ în cadrul Municipiului  Baia Mare, atâta timp cât mi-am asumat în fața băimărenilor proiecte , mod de lucru, abordarea utilităților publice, abordarea relației cu cetățenii , consider că cei care gestionează aceste capitole, cei care gestionează investiții , utilități publice trebuie să se raporteze la modul de lucru pe care l-am solicitat și pe care trebuie să-l raporteze cetățenilor. Nu înțeleg faptul că  inclusiv domnul Barbul a marșat în campanii electorale alături de unele entități politice , respectiv anumiți candidați, consider că este o chestiune de moralitate pasul pe care l-a făcut , pentru că din punctul meu de vedere dacă vrei să fii corect față de cel care îți este coordonator, îți este șef , care a fost pus de cetățeni să administreze Autoritatea Locală , trebuie să te raportezi la proiectulul lui și faptul că de fiecare dată exista anumite teme false , există alte standarde după care vrei să lucrezi , doar pentru că la ședințele de partid ți se spune altceva, este un lucru pe care nu pot să-l tolerez, pentru că aici în Administrația Locală  Baia Mare nu se face politică, aici se face muncă pentru Baia Mare  și băimăreni. Respectând libertatea de exprimare nu pot să nu apreciez modul în care am muncit alături de directorul demisionar Barbul și de ceilați colegi ai noștri din autoritatea locală care cu siguranță vor avea un alt dinamism și entuziasm din acest moment.”, a declarat Cătălin Cherecheș.

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*