Viaţa merge înainte: drumurile judeţene au nevoie de reparaţii, chiar şi în epidemie de coronavirus

Violeta Stoica

Chiar dacă străzile din localitățile urbane și comunale sunt mult mai puțin circulate, comparativ cu perioada dinainte de declanșarea stării de urgență, arterele rutiere de nivel județean și național sunt în continuare sub trafic, în special pentru transportul de persoane și pentru aprovizionare.
Tocmai de aceea, Consiliul Județean Prahova a continuat procedura de achiziție destinată asfaltării drumurilor județene, căile de transport cel mai des utilizate pentru a parcurge distanțele dintre localitățile prahovene.
Patru societăți comerciale și o asociere de două firme s-au înscris la licitația destinată întreținerii periodice a drumurilor publice, prin așternerea de covoare asfaltice pe sectoarele cu probleme. În programul de anul acesta, Consiliul Județean Prahova a cuprins aproape 64 de kilometri de drumuri aflate în administrarea autorității județene, însumând o suprafață totală de circa 380.000 de metri pătrați.
În prezent, ofertele se află în evaluare financiară, două dintre societăți depunând dosare pentru toate cele trei loturi scoase la licitație (Roni Civil Interoute și Coni), asocierea Strabenbau Logistic și Terra Strade Total Construct – pentru două loturi și pentru câte un lot – societățile Pragosa Romania și Oas Com Impex SRL.drumuri judetene1

Cele 41 de drumuri incluse în programul de asfaltare din acest an s-au împărțit în trei sectoare, astfel încât firmele participante au posibilitatea fie să semneze contract pentru un singur lot, fie pentru două sau trei.
Lotul 1 cuprinde DJ 100B Potigrafu-Drăgănești-Fulga, pe 2 kilometri; DJ 101A Poienarii Burchii-Mănești-Brătășanca, pe un kilometru; DJ 101D Rîfov-Buda-Olari-Olarii Vechi, pe 2 kilometri; DJ 101E Poenarii Burchii-Gorgota-Potigrafu (1,8 Km); DJ 101F Valea Călugărească-Dârvari-Drăgănești (1,8 Km); DJ 102N Țărculești-Colceag-Parepa Rușani (1,8 Km); DJ 129 Ploiești-Strejnicu-Cocorăștii Colț (1,8 Km); DJ 130A Poienarii Apostoli-Crivina-Tinosu (1,5 Km); DJ 139 Ploiești-Rîfov-Pietroșani (1,5 Km); DJ 140 Brazi-Strejnicu-Stoenești (1 Km); DJ 146 Loloiasca-Tomșani-Magula (2 Km); DJ147 Drăgănești-Hătcărău-Gherghița (1,5 km); DJ 148 Ciorani-Gara Ciorani-Unitatea Militară (1,5 Km).
Lotul 2 cuprinde DJ 100G Poiana Vărbilău-Gura Vitioarei (pe circa 1,5 Km); DJ 100H Mizil-Jugureni-limita județ Buzău (pe 1,5 Km); DJ 100L Mehedința-Valea Cucului-Jercălăi (1,5 Km); DJ 100M Podenii Noi-Șoimari-Târlești (1 Km); DJ 100N Slănic-Teișani-Drajna (1,5 Km); DJ 102 Păulești-Vărbilău-Slănic-Homorâciu (1,8 Km); DJ 102E Bucov-Nisipoasa-Jercălăi-Urlați (1,8 Km); DJ 104N limita județ Buzău-Jugureni (1 Km); DJ 149 Fântânele-Conduratu-Baba Ana (1,5 Km); DJ 215 Liliești-Bordeni-Scorțeni (1,5 Km); DJ 219 Teișani-Vălenii de Munte-Predeal Sărari (1 Km); DJ 230 Drajna-Cerașu (1,5 Km); DJ 231 Măgurele-Păcureți-Bălțești (1,5 Km); DJ 232, din DN1A-Boldești Scăeni-Seciu-Plopu (1 Km), DJ 234 Apostolache-Chiojdeanca-Sângeru (1,6 km).
Lotul 3 cuprinde DJ 100D Plopeni-Urleta-Bănești (1,5 Km); DJ 101I Buda-Nedelea-Filipeștii de Târg-Dițești (2,6 Km); DJ 101P Brătășanca-Bobolia-Podu Vadului (1 Km); DJ 101S Comarnic-Secăria-Valea Doftanei (2 Km); DJ 101T Valea Doftanei-Bertea-Aluniș-Vărbilău (2 Km); DJ 102I Câmpina-Teșila-limita județ Brașov (3,6 Km); DJ 144 Stoenești-Ariceștii Rahtivani-Florești (1 Km); DJ 145 Novăcești-Măgureni (0,5 Km); DJ 206 Breaza-Plaiu-Talea (1,5 Km); DJ 207 Nistorești-Vistieru-Șotrile-Câmpina (1 Km); DJ 214 Telega-Brebu-Pietriceaua-Aluniș (1,5 Km); DJ 218 Dumbrăvești-Vâlcănești-Cosminele (1,5 Km); DJ 710 limita județ Dâmbovița-Adunați-Breaza (1,5 Km).

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*