Victorie fără emoţii pentru CFR cu Astra. Clujenii sunt aproape campioni ai sezonului regulat, după ce au oferit şi ratarea campionatului

CFR Cluj a câştigat fără să forţeze meciul cu Astra Giurgiu, 2-0, din etapa a 25-a a Ligii I. Ardelenii au forţat atât cât a trebuit pentru a nu avea emoţii şi, cu un meci rămas de disputat pe terenul ultimei clasate, sunt aproape campioni ai sezonului regulat.

Feroviarii au început extrem de tare jocul cu Astra, iar Ţucudean a oferit ratarea ultimelor sezoane în Liga I, nereuşind să trimită balonul în poarta goală din caţiva metri.

Imediat a urmat deschiderea scorului printr-o fază controversată, cu un gol anulat al lui Culio doar câteva secunde, pe motiv de offside, „centralul” Alexandru Tudor validând reuşita după convorbiri cu arbitrul asistent. În minutul 12, Deac a irosit şi el o şansă bună de gol în urma unei scheme la o lovitură liberă, iar CFR-ul a trecut apoi ofensiva în plan secund. Giurgiuvenii au preluat posesia, însă defensiva echipei lui Dan Petrescu s-a descurcat perfect, iar la pauză clujenii intrau cu avantaj minim pe tabelă.

Feroviarii au început tot în defensivă repriza a doua, însă după 15 minute în care oaspeţii nu au reuşit mare lucru la poarta lui Arlauskis, clujenii au început să joace din nou fotbal. Ţucudean şi Hoban au anunţat desprinderea pe tabelă din minutul 67, atacantul venit de la Viitorul reuşind, în cele din urmă, primul gol în tricoul alb-vişiniu.

Meciul s-a calmat din nou apoi, singurele ocazii periculoase venind pe final, însă Iliev l-a blocat pe Omrani la cea mai importantă dintre ele. S-a terminat 2-0, iar CFR Cluj mai are un meci pe terenul ultimei clasate, Juventus Bucureşti. Dacă FCSB nu va câştiga mâine cu Dinamo, atunci ardelenii îşi pot asigura încă din această etapă locul 1 la finalul sezonului regulat.

CFR Cluj

Au mai intrat: Omrani, Bordeianu, Costache. Antrenor: Dan Petrescu

Astra

Au mai intrat: Balaure, Chipirliu, Biceanu. Antrenor: Edi Iordănescu

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*