Victorie în noroi, în zece jucătoare: ACS Fotbal Feminin Baia Mare – ACS Viitorul Arad 2-3, în Liga III-a de fotbal feminin

Zi perfectă pentru fotbalul feminin arădean, care a câștigat ambele întâlniri la nivel de senioare. AC Piroș Security în play-offul Ligii I, 3-2 cu Fortuna Becicherecu Mic, în timp ce Viitorul Arad s-a impus cu același scor la Baia Mare, în cadrul primei etape a seriei a II-a a Ligii a 3-a.

Meciul din Dealul Florilor s-a jucat, practic, în noroi, în cele două careuri existând și belți. În plus, „centralul” Krisztina Szabo, din Sălaj, a ținut să iasă în evidență cu o eliminare a arădencei Kovasc după numai un sfert de oră. Fosta jucătoare a Ineului s-a ales cu două cartonașe galbene în același minut pentru proteste.

Viitorul a condus cu 2-0 după 25 de minute. Andrada Vanu a reușit dubla, mai întâi cu un șut plasat după o pătrundere ca prin brânză prin apărarea gazdelor, iar apoi printr-o reluare din apropiere la o învălmășeală în careul moroșencelor. Oșanu a redus din dezavantaj chiar înainte de pauză (42), iar Butura (62) a restabilit egalitatea. Aflate în inferioritate numerică, arădencele au găsit – totuși – forța să înscrie pentru 3-2 și să câștige partida. Au făcut-o prin Guțu, după o pasă în fața porții a aceleași Vanu.

 Așadar,  după calificarea în turul următor al Cupei României, Viitorul obține și primul succes în campionat în condiții inumane. „O experiență cam tristă la prima etapă din Liga a treia. Am avut parte de un arbitraj foarte slab, terenul a fost groaznic după cum se vede în poze. În plus, meciul a început cu întârziere, după ce că noi veneam după 6 ore de drum. De la ora 11 a jucat echipa de Liga 1 din Baia Mare, cu aceeași brigadă de arbitri! A fost cam la mișto toată organizarea, dar bine că am ieșit victorioase. Au lipsit două piese grele: Mădălina Chiș, răcită și Mariana Mihuțiu, accidentată. A fost un meci de mare luptă în noroi, e bine că am reușit să câștigăm. Este o primă victorie foarte muncită, în 10 fete, cu căpitanul Kovacs eliminată rapid. Fetele au dat dovadă de caracter și de ambiție, s-au apărat destul de bine și în atac am avut mai multe ocazii și ceea ce este mai important, am marcat un gol mai mult decât adversarele. Le felicit pentru tot și vrem să câștigăm și în următoarea deplasare lungă de la Gherla și să facem al doilea pas în realizarea obiectivului nostru, promovarea în Liga a doua” ne-a declarat Valentina Haida-Calalb, antrenorul fotbalistelor de la Viitorul.

Formații:

ACS Fotbal Feminin Baia Mare: Zah – Diana Butura, Mihaela Pop, Tărău, Szalay, Dan, Oșan, Oana Pop, Drăgan, Lazăr, Șut. Au mai jucat: Pintea, Orosz, Rădilă, Cimpoi, Iunian. Antrenor: Ștefan Butura.

ACS Viitorul Arad: Meszaros – Preală, Kovacs, Dreucean, Cristea, Vamanu, Mihăieș, Vanu, Guțu, Prunar, Covaciu. Antrenor: Valentina Haida-Calalb

Miercuri, 24 martie, de la ora 15.00,  va fi derby în fotbalul arădean: Viitorul – Piros Security Lioness în cadrul fazei a doua a Cupei României!

0
0

Articolul Victorie în noroi, în zece jucătoare: ACS Fotbal Feminin Baia Mare – ACS Viitorul Arad 2-3, în Liga III-a de fotbal feminin apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*