Victorie în ploaie: Chindia – Sportul Snagov 1-0 | Târgoviștea, fără gol primit de șase meciuri oficiale

Chindia a obținut un nou succes în campionatul Ligii a II-a, 1-0 cu Sportul Snagov pe teren propriu, după un joc cu două reprize diametral opuse. În prima parte, gazdele nu l-au deranjat pe Anca, portarul Sportului, singura ocazie a mitanului aparținându-i lui Lică, șut în plasa laterală (41) la buturile lui Popescu. Chindia a ieșit mult mai determinată de la vestiare și a dominat copios după pauză un adversar care și-a schimbat domiciliul și numele de trei ori în ultimii patru ani, pe traseul Măciuca – Reșița – Ghermănești.  Nisipeanu (57) l-a întins bine pe Anca, neputincios patru minute mai târziu la mingea trimisă de colegul Lică (61). Lăudabil pe un asemenea teren și în fața unei echipe totuși imprevizibile, Chindia n-a (mai) făcut pasul înapoi, iar ocaziile au curs cu duiumul la poarta dinspre Casa Armatei. Vătavu a nimerit de două ori bara (70, 89), Honciu a trimis în Anca (77), Pencea a șutat puțin pe lângă poartă (85), pentru ca Matei – intrat la pauză și cu o prestație convingătoare – să ocolească vinclul (90+1). Chindia câștigă pe merit, pe un teren greu, după cei 40 de l/mp căzuți la Târgoviște până la ora meciului, culege aplauze generoase din rândul celor 300 de spectatori care au înfruntat ploaia și frigul, rămâne pe podium și o așteaptă, pe stadionul pe care n-a primit gol din 5 august, pe Metaloglobus București, sâmbătă, de la ora 11.00.

Chindia: Popescu – Martac, Vătavu, Ispas, Dumitrașcu – Nisipeanu, Honciu (78 Pencea), L. Mihai, Stoica – Neicuțescu (46 C. Matei), Cherchez (82 Bâtfoi). Antrenor: Nicu Croitoru.

Snagov: Anca Trip – Vlădoiu, Lică, I. Șerban, Stancu – Munteanu – Manea (71 Penescu), Borțoneanu, Braga (59 Neață – 82 Rusu), Buștea – L. Dobre. Antrenor: Valeriu Răchită.

Croitoru, mulțumit de joc

Antrenorul Chindiei și-a lăudat jucătorii după a șasea victorie în 11 etape în Liga a II-a. “Băieții au depus un efort considerabil pe acest teren și în fața unui adversar solid. Mă bucură în special evoluția din repriza a doua, când ne-am creat numeroase ocazii și am etalat un joc ofensiv. E important că strângem puncte și că reușim să continuăm această serie bună”, a declarat Croitoru, zâmbitor după al șaselea joc la rând în care Chindia nu primește gol.

P.S Vineri după-amiază, într-o atmosferă ca în timpul meciurilor Ceahlăul – Gloria Bistrița din era Cooperativei, consilierii locali târgovișteni au aprobat un sprijin financiar de 1.900.000 de lei pentru clubul CSM Târgoviște, pentru ultimele trei luni ale anului în curs. Ca batjocura de la clubul condus de Prisăcaru Ciprian și finanțat exclusiv din banii târgoviștenilor să fie completă, la această oră nici măcar nu se știe dacă echipa de baschet feminin va fi primită de FRB în liga a doua. Prin comparație, contribuția Primăriei la bugetul Chindiei Târgoviște este de 1.200.000 de lei anual. Cei 1.900.000 lei aprobați ieri de consilieri reprezintă o suplimentare a unui buget faraonic de peste 6.500.000 de lei, alocat în februarie clubului CSM.

 

Foto: Bogdan Marius

The post Victorie în ploaie: Chindia – Sportul Snagov 1-0 | Târgoviștea, fără gol primit de șase meciuri oficiale appeared first on DB-SPORT.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*