VIDEO: Fanii lui „U” Cluj au sărbătorit cu jucătoarele egalul cu Zalăul. Cum a gândit Senocico faza prin care a adus un punct echipei

foto: Dan Bodea

Universitatea Cluj a obţinut un egal cât o victorie cu HC Zalău, 21-21, într-un meci disputat marţi seara, în etapa a noua a Ligii Naţionale.

„Studentele” au egalat în ultima secundă printr-o aeriană, iar apoi au sărbătorit cu suporterii, pe parchet, punctul scos împotriva Zalăului.

Înainte de faza care a stabilit scorul final, antrenorul Alin Bondar a cerut un time-out, iar planul pentru acţiunea decisivă i-a aparţinut chiar Mihaelei Senocico.

„Am făcut asta la antrenament. Eu am vrut să facem ceva spectaculos, dar «Seno» a zis să facem treaba asta şi a ieşit. E golul ei, decizia ei şi asta înseamnă că poate să devină un antrenor bun atunci când se va lăsa de handbal. Am marcat acum în ultima secundă, iar după meciul de la Slatina, când am fost egalaţi în ultima secundă, echipa a fost demoralizată foarte tare şi le-am spus că întotdeauna un gol luat în ultima secundă se va întoarce. Avem şi noi pe cineva deasupra”, a declarat Bondar, care a ţinut să le mulţumească şi suporterilor pentru atmosfera creată.

„Contează enorm acest punct, ne-a dat multă încredere pe viitor. Acea fază ne-a ieşit mai tot timpul la antrenamente şi am zis de ce să nu încercăm. E ultima fază şi dacă tot ne-a ieşit până acum, am sperat că ne va ieşi şi acum, ceea ce s-a şi întâmplat. Mă bucur că am avut un public minunat alături de noi, că am reuşit să ne concentrăm şi să nu ne dăm bătute şi am adus un punct la final”, a declarat şi autoarea golului egalizator, Mihaela Senocico.

Mai jos aveţi un video cu sărbătoarea comună de la final a suporterilor şi jucătoarelor Universităţii Cluj.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*