Vile vechi de un secol din Buşteni şi Cheia, preluate de Consiliul Judeţean pentru a fi reabilitate

Deocamdatã nu se ºtie cu ce bani ºi nici dacã proiectul va avea sorþi de izbândã!

N. Dumitrescu

Timid încă, unele obiective din Prahova intră în atenția autorităților cu scopul de a le fi redată faima de odinioară !Astfel, unul dintre cele mai importante proiecte care s-au aflat pe ordinea de zi a ședinței aleșilor județeni, miercuri după-amiază, a fost cel care vizează preluarea de către administrația județeană a unor vile din două zone ale județului mai mult decât cunoscute din punct de vedere turistic – Bușteni și Cheia. Preluarea se va face prin trecerea obiectivelor din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Tineretului și Sportului prin Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Prahova în domeniul public al județului Prahova. Astfel, așa cum se menționează în proiect, Centrul de agrement Bușteni – Vila Fraga, precum și Centrele de agrement Cheia – Vila Cumpăna, Vila Scărișoara și blocul alimentar și sala de mese vor fi reabilitate și modernizate în vederea desfășurării activităților educaționale și extrașcolare în condiții optime. Odată refăcute, în aceste clădiri vor funcţiona centre de agrement, sociale și culturale care au ca scop recreerea, socializarea și relaționarea și integrarea în societate a elevilor. De asemenea, elevii ar urma să beneficieze de programe de educație nonformală, facilitând accesul acestora la programe și proiecte specializate pentru dezvoltarea unor abilități și competențe complementare celor oferite în cadrul sistemului de învățământ. Toate bune și frumoase, numai că în proiect nu se menționează și de ce sumă ar fi nevoie pentru realizarea tuturor investițiilor, dovadă că administrația județeană și-a asigurat încă de pe acum un potențial …eșec, cel puțin pe hârtie, în cazul în care acest proiect nu se va putea realiza și finaliza. ”În situaţia în care nu sunt îndeplinite obiectivele pentru care bunurile imobile au fost transmise în domeniul public al judeţului Prahova, în termen de 5 ani de la predarea-preluarea obiectivelor, cu posibilitatea prelungirii în conformitate cu prevederile legale, acestea revin de drept în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului”, se arată în proiectul de hotărâre adoptat. Având în vedere starea avansată de degradare a construcțiilor, așa cum reiese și din datele de identificare a obiectivelor în teren, pentru ca aceste obiective să fie incluse, cu adevărat, pe harta centrelor de agrement din Bușteni și Cheia sunt necesare ceva fonduri. Pentru că, practic, va fi nevoie ca în toate cazurile lucrările să fie luate de la zero, iar asta reiese atât din vârsta construcțiilor, toate obiectivele fiind acum dezafectate. De pildă, Vila ”Fraga” din Bușteni a fost dată în folosință în anul 1917, valoarea de inventar fiind de 16 lei, iar Vila ”Cumpăna” din satul Cheia a fost evaluată la… 7 lei valoare de inventar, fiind dată în folosință în anul 1934 !De adăugat și faptul că, fiind dezafectate de nici nu se mai știe de când, nici măcar unul dintre obiectivele propuse pentru reabilitare și modernizare nu se mai regăsește, ca simplă informație, nici măcar pe site-ul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Prahova, în condițiile în care se menționează-cităm- că ”imobilele în cauză deservesc interesul public județean, având în vedere că vor fi utilizate cu destinația de centre de agrement, sociale și culturale oferind posibilitatea de informare, de consiliere, de educație non-formală, de sport”. Astfel, într-o postare aflată pe site-ul instituției şi datând din august 2016 (!?!), DJST Prahova amintește că, la Bușteni, Centrul de agrement dispune de două vile – Șoimul și Crișul, care au fost renovate și modernizate în ultimii ani, iar la centrul de agrement de la Cheia este Vila Brădet care, în anul 2009, a fost renovată complet. În concluzie, rămâne de văzut cât timp va trece până când și despre obiectivele care au făcut obiectul proiectului de hotărâre votat acum două zile de către aleșii județeni se va putea spune că au fost renovate complet şi vor putea fi trecute cu adevărat pe harta turistică a zonelor Bușteni și Cheia! Nu de alta, dar, dând timpul în urmă, e uşor de observat că au fost destule proiectele care, revoluționare la început, din diverse motive, inclusiv lipsa banilor, n-au mai avut nicio finalitate, fiind abandonate!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*