Violeții ratează mai mult, și de la 11 metri

La două săptămâni după ce a remizat 1-1 pe stadionul ”Dan Păltinişanu” cu concitadina și colega de eșalon Ripensia în turul precedent al Cupei României dar s-a calificat în 16-imile de finală grație unui gol marcat în prima repriză de prelungiri, ASU Politehnica a încheiat la egalitate 1-1 marți seară pe aceeași arenă tot în competiția eliminatorie și cu prim-divizionara Sepsi, vizitatoare calificată în cele din urmă abia la lovituri de departajare, strecurându-se grație și ratărilor alb-violeților, în timpul regulamentar de joc iar apoi de pe punctul cu var.

ASU Politehnica a întins-o mult și bine pe Sepsi înaintea deplasării covăsnenilor la Dinamo pentru meciul de campionat din Liga 1, și timișorenii urmând a juca în weekend tot în capitală, la ex-prim-divizionara redenumită Daco-Getica, însă gruparea din Sfântu Gheorghe a intrat în optimi după ce a scăpat cu fața curată și în reprizele de prelungiri iar ulterior a fructificat toate cele 4 lovituri de departajare necesare pentru a merge mai departe.

Arena ”Dan Păltinișanu” a fost aproape goală și marți seară, chiar dacă pe malurile Begăi a descins ca o raritate în acest sezon o formație din Liga 1, puțin peste 1.500 de spectatori asistând la meciul eliminatoriu ajuns la loviturile de departajare de la 11 metri dar fără a avea satisfacția reușitei ”buturugii mici”, atât de aproape în timpul celor 120 de minute să răstoarne ”carul mare” însă plătind apoi tribut ocaziilor irosite.

Cosmin Petruescu a aliniat o echipă cu cinci titulari lipsă, Mera, Scutaru, Poparadu, Cherecheş şi Schieb, cu toţii accidentaţi, dar alb-violeții au jucat de la egal la egal cu prim-divizionarii improvizând la rândul lor, fără însă a și furniza surpriza: ASU Politehnica Timișoara – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 3-5 (1-1 după 45 de minute; 1-1 după 90 de minute; 1-1 după 120 de minute; 2-4 la lovituri de departajare).  

Scorul a fost deschis în prima jumătate a reprizei I de echipa din prima ligă, la o semiocazie, după ce Lazea a greşit prin a trimite mingea în lateral dreapta în propriul careu, unde Hadnagy a preluat și a fost întâmpinat de portarul Murariu, balonul ajungând la Prosser, care a marcat din apropiere: 0-1 în minutul 17.

Au urmat de la mijlocul primei părți nu mai puțin de trei ocazii ale timişorenilor, în minutul 22 Plămadă profitând de o gafă a lui Dodoi dar șutând anemic de la 7 metri, deși singur cu portarul Fejer, care a respins, ca apoi mingea să ajungă la Velici, ratând incredibil de la 6 metri, cu poarta goală.

Putea fi 1-1 și în minutul 41, când Cojocaru a șutat de pe flancul stâng spre colţul lung dar mingea a trecut pe lângă vinclu. Și totuşi, poliștii aveau să egaleze până la pauză, puțin mai apoi, 1-1 în minutul 43, când Alin Ignea a expediat un şut imparabil de la 25 de metri, direct spre vinclu, portarul lui Sepsi atingând mingea dar fiind nevoit să o scoată din plasă.

În mitanul secund s-a jucat de parcă era o partidă de liga a doua, iar după cele 45 de minute plus cele două reprize de prelungiri scorul a rămas nemodificat: 1-1.

Au urmat loviturile de departajare de la 11 metri, Ionuţ Coadă şutând în transversală iar Dragoş Cojocaru ratând, pe când numai Romeo Bănică şi Bogdan Bozian au transformat execuțiile timișorenilor, în schimb Atilla Hadnagy, Bryan Nouvier, Adrian Rus şi Stephan Drăghici au scuturat plasa pentru Sepsi.

Echipa din eșalonul superior mergea mai departe în faza superioară…

ASU Politehnica: Murariu – Bilia (cpt.), Nicolescu, Coadă,  Cojocaru –  Lazea, Vidrăsan – Bedea (min. 82, Bănică), Alin Ignea (min. 111, Miholca), Plămadă (min. 82, Bozian), Velici.

Antrenor: Cosmin Petruescu.

Pe bancă:  Munteanu – Ghinescu,  Jurj, Szasz.

Sepsi OSK: Fejer – Dodoi, Ursu, Rus, Ştefan (min. 54, Vaşvari) – Velev, Karnitskiy, Mensah (min. 92, Nouvier), Hamed (min. 84, Simonovski), Prosser, Hadnagy (cpt.)

Antrenor: Eugen Neagoe.

Pe bancă: Niczuly – Jovanovic,  Sato, S. Drăghici.

Arbitru: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin); Asistenţi: Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea) şi Daniel Hulubei (Vaslui). Rezervă de arbitru Mircea Ardelean (Arad).Observator de arbitri Nicolae Grigorescu (Timişoara), iar delegat de joc Marius Călin Orbonaş (Hunedoara).

 

The post Violeții ratează mai mult, și de la 11 metri appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*