Viorel Simion a fost bătut măr, în lupta pentru centura WBO Continentală!

Îl știu pe Viorel de când boxa la amator – un pugilist tehnic, un artist al eschivelor, greu de găsit în ring, de către adversarii săi, cu brat puternic și inimă de luptător. Pe lângă toate acestea, Viorel, care fusese crescut într-o familie cu mai mulți copii, era un sportiv educat, ce venea regulat la antrenamente și nu crea probleme de comportament niciunui antrenor.
A fost medaliat cu bronz la Europenele din 2002, cât și la Mondialele din 2005, dar a ratat medalia la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, oprindu-se în buza podiumului, ca să spun așa. Firesc, a făcut pasul spre profesionism, atras de mirajul banilor, cât și de strălucirea centurilor cu diamante.

Și visul său de preamărire a fost împlinit, însă nu până la nivelul la care și-ar fi dorit și chiar ar fi meritat. După 7 meciuri în ringul profesionist, debutul și l-a făcut în mai, 2006, Simion a pus mâna pe o astfel de centură strălucitoare, câștigând, în 2008, titlul WBC Mediteranean, la categoria pană, într-un meci disputant în Sala Polivalentă. Cinci ani mai târziu, timp în care și-a apărat, de două ori, cu succes titlul cucerit în 2006, Viorel își mai trece în cont o coroană, cea a versiunii WBC Internațional.

În fine, cred că apogeul carierei sale l-a atins în perioada 2015 – 2016, când a câștigat titlul mondial la pană, în versiunea WBF, meci disputat la Galați, după care a urmat încă o centură, un titlu vacant la IBF Internațional, luptă desfășurată la Circul Globus din Capitală. Câteva luni mai târziu, Viorel a fost obligat la încă o luptă, pentru a-și apăra centura IBF, luptă câștigată în fața spaniolului Andoni Gago. După care, pentru Simion a-nceput declinul – sfătuit rău de manageri, dar și neantrenat așa cum trebuie, românul a mers în Anglia, pe Wembley, unde, în loc să se facă și mai cunoscut, a luat bătaie în 12 runde, apoi s-a deplasat în America, unde a fost învins și acolo, prin KO. În 2019 a luptat pentru ultima oară în Ungaria, la Lake Side Hotel din Szekesfehervar, obținând o victorie în fața necunoscutului Nika Kokashvili, din Georgia. Bruma de bani adunată până atunci se cam dusese, iar Viorel a decis să meargă în Marea Britanie, la muncă în construcții, pentru a-și întreține familia – are doi copii. Simion n-a mai boxat din luna aprilie a anului 2019, și apare, după mai bine de un an, cu dorința de a cuceri lumea, ba chiar și o centură mondială, la categoria ușoară, în versiunea WBO!

Să facem o recapitulare – vorbim de Viorel Simion, un pugilist care a boxat, în toată cariera lui, doar la categoria pană, iar acum, la 38 de ani, atenție!, urcă în categorie, de parcă ar fi fost vreun campion mondial, vezi Floyd Mayweather, să se joace cu cântarul când și cum vrea el! Mai mult, meciul urma să aibă loc în Ucraina, undeva în apropiere de Kiev, la mai bine de 1200 kilometri distanță de România, drum pe care Simion l-a făcut în mașină, cu genunchii la gură, cum se spune. Și dacă mai punem în balanță că adversarul său era Denys Berinchyk, Ucraina, un boxer cu 6 ani mai tânăr și aflat în plină glorie, 13 meciuri la profesionism, 13 victorii, din care 7 prin KO, avem imaginea unei înfrângeri anunțate pentru Simion, ceea ce s-a și întâmplat!

Lupta era programată pentru 10 runde, dar Viorel n-a rezistat mai mult de 7 și acelea cu mare greutate. Zidarul nostru, a lucrat în construcții, nu?, a fost mult prea static, față de cum îl știam, a eschivat, da, poate asta l-a și apărat de un deznodământ mai rapid, însă loviturile lui au fost rare și deloc dublate – s-a văzut clar lipsa de antrenamente, de sparinguri. N-am văzut combinații, poate s-a schimbat ceva în repriza a cincea, dar nu pentru multă vreme – s-a relaxat un pic și Denys, pentru ca să revină și mai puternic. Ucraineanul l-a surprins decisiv pe român, în runda a șasea, și l-a băgat încorzi cu lovituri variate, obligându-l pe român să pună genunchiul jos. A fost numărat, dar a reușit să încheie repriza în picioare. Următoarea rundă, a șaptea, avea să fie și ultima – Viorel a primit avertisment și pentru că cei din colțul său, atenționați în câteva rânduri de arbitrul de ring, nu i-au legat mănușile regulamentar, după care a primit loviturile decisive, și directe, și croșee, și upercuturi, care l-au amețit și care l-au determinat să pună din nou genunchiul jos, o nouă numărătoare! În pauza dintre reprize, Viorel a anunțat arbitrul că nu mai revine în luptă, consemnându-se Victoria lui Denis Berinchyk, prin abandon.

Și la poza de final, când Viorel era în centrul ringului, așteptând verdictul final, a apărut și Rudel Obreja, despre care se spune că ar fi președintele Boxului profesionist de la noi. În plus, se pare că această luptă a fost pusă la cale de cel care a făcut și Gala Bute, aceea cu cântec, în urma căreia a făcut și închisoare, alături de Elena Udrea. N-avea ce să caute el în ring, mai ales că Simion a fost dus în Ucraina pe post de carne de tun! Nu știu dacă Simion va mai reveni între corzi și pentru alte lupte, dacă da, îl sfătuim să scape de tutela lui Obreja și să se antreneze ca un adevărat profesionist, pentru că altfel boxul îl pedepsește drastic – înfrângerile, la 38 de ani, îi vor aduce multe suferințe, și fizice, și psihice!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*