Virgil Fâșie:”După aventura Nechita, de la JO, s-a umplut sala de fete”!

Antrenorul de box Virgil Fâșie (foto sus, alături de eleva sa Gina Măldărășanu), de la Domneștii de Ilfov, este un adevărat filozof al sportului cu mânuși, un șlefuitor de talente și un mare iubitor de copii și juniori, dornici să pășească în ringul celor curajoși. Clubul Virgil Fîșie va împlini, în curând, 20 de ani de activitate neîntreruptă, iar Maistrul antrenor chiar se laudă că prin mâinile sale au trecut mai bine de 90% de copii și tineri din Comuna Domnești.

”Unii au ajuns mari performeri, alții sunt oameni de afaceri, dar orice meserie ar avea, cu toții îmi poartă respect. Pentru că la mine, la club, n-a fost o școală de bătăuși, i-am învățat sportul de la A la Z, le-am explicat ce înseamnă fair play și i-am obligat să se comporte corect, atât în ring, cât și în afara lui. N-am fost un antrenor rău, dar am avut anumite principii și reguli pe care am vrut să le cunoască și ei. În plus, i-am pus la muncă, antrenamentele mele sunt plăcute, dar obositoare, n-ai timp de odihnă, dar numai așa acumulezi și te ridici de la o zi, la alta. Societatea de astăzi este vinovată de felul cum cresc și se manifestă copiii noștri:
– Părinții nu-și mai îndreaptă odraslele spre sport
– Școala nu manifestă mare interes pentru orele de sport, iar elevii nu știu să alerge
– Este adevărat că nici infrastructură sportivă nu mai avem, ca să-i atragem pe tineri în săli și stadioane
– În plus, nici oameni de calitate nu mai avem, dedicați muncii lor, și mă refer la profesorii de Educație Fizică, la antrenori, directori de școli, inspectori de specialitate, la nivel de județ, și chiar la angajați ai Ministerului Educației, care trebuie să lucreze la strategii și programe complexe, pentru a le păstra sănătatea elevilor. Din nefericire, cu toții își fac treaba cu superficialitate, iar copiii nu mai au tragere de inimă să alerge, să sară, să joace fotbal pe maidane, să se cațere prin copaci, de ce nu…

Și dacă ar fi să compar generațiile trecute cu cele de astăzi, aș spune că cei de astăzi obosesc ceva mai repede și au gândurile mai mult spre telefoane, calculatoare și alte gadget-uri, nu mai fac mișcare ca pe vremuri. Nu mai zic de mare performanță, pentru că orice sport îți cere multă muncă, iar copiii noștri nu mai au disponibilitate la așa ceva.
Și dacă am vorbit de noua generație, am fost un pic surprins, în aceste zile, pentru că sala de antrenament s-a umplut de fete, toate dornice să facă box și s-o ajungă pe Claudia Maria Nechita din urmă, cel puțin să-i copieze performanța de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Și vreau să spun că sunt 7-8 fete cu reale calități pentru performanță, dar și dornice să muncească și să-și atingă scopul.

La Domnești sunt perspective frumoase – în sfârșit s-a rezolvat și cu finanțarea noii săli de box – am primit teren, iar oamenii de afaceri din zonă, mulți dintre ei care au trecut și prin vechea mea sală de box și au deprins câte ceva din tainele acestui sport, mă vor ajuta să construiesc ceea ce mi-am dorit de ani buni – Sala de Box Virgil Fâșie! Sunt încrezător în această acțiune, mai ales că și actualul primar, Adrian Ghiță, care are copilul la mine, la sală, mi-a promis sprijin”, s-a arătat optimist Maistrul Virgil Fâșie.

Iată și câțiva dintre sportivii Clubului Virgil Fâșie din Domnești, care au început, deja, să domine boxul autohton – urmează ieșirea în lumea mare, cât de curând:
– Gina Făsui Măldărășanu, 30 de ani, categoria 70 kg, campioana ultimilor 6 ani. Este selecționată în lotul pentru Mondialele din această toamnă. Maistrul Fîșie spune despre ea că este viitorul manager al clubului său
– Adrian Buhanic (foto sus, alături de antrenorul Fâșie), 22 ani, 91 kg. A absolvit Academia Militară. A devenit campion național în 2020, câștigând și Cupa României în 2021. Provine dintr-o familie de pugiliști. Merge și el la Mondiale
– Cosmina Cristea, 14 ani, campioană la Kempo, a trecut la box
– Cosmin Constantin, 14 ani, campion la Kempo
– Mario Ene, 12 ani, medaliat cu argint la CN de Kempo
– Mihai Patriche, 13 ani, are 87 de kg și 1,90 m înălțime. Este un greu de excepție, fiul fostului mare boxer de la Steaua, Costel Patriche
– Marius Ghiță, 15 ani, categ. 57 kg, un tânăr talentat, care pricepe repede ce are de făcut. Este băiatul primarului din comună, dar muncește cot la cot cu toți ceilalți
– Denis Ionuț Ungureanu, 15 ani, 2 metri înălțime și 120 kg. Este mobil și foarte inteligent. Virgil Fîșie are mare grijă de el și speră că va fi un super-greu de excepție

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*