Vlad Dumitrescu îşi continuă cariera la o echipă nou-înfiinţată

Bogdan Chitic

Ploieşteanul Vlad Dumitrescu (27 ani), multiplu campion naţional cu CSU Asesoft şi unul dintre jucătorii reprezentativi ai formaţiei municipalităţii, în urmă cu două sezoane, alături de care reuşea promovarea în Liga Naţională, va îmbrăca, în stagiunea 2017-2018, tricoul unei formaţii nou-înfiinţate. Este vorba despre CSO Voluntari, club care va lua startul în noua ediţie a Ligii I, după ce, preţ de şase ani, a rulat echipe doar în Campionatele Naţionale de juniori.
„Este un proiect nou, la care am aderat cu bucurie deoarece voi lucra alături de câţiva foşti colegi din aceeaşi generaţie, care vin cu un aer proaspăt şi cu idei noi pentru baschetul din România”, explică extrema ploieşteană, care-şi continuă, astfel, aventura în Liga I, după ce, în a doua jumătate a sezonului precedent, a evoluat pentru CSM Miercurea Ciuc, alături de un alt jucător prahovean, Andrei Ene.

Revine în „Olimpia” ca adversar?!

Deşi nu a dat încă publicităţii componenţa seriilor pentru noul sezon al Ligii I, Federaţia Română de Baschet va include, după toate probabilităţile – dat fiind criteriul geografic, pe CSO Voluntari în aceeaşi grupă cu CSU Ploieşti şi CSM Ploieşti, formaţii ce şi-au anunţat, deja, prezenţa în cea de-a doua divizie.
„Mă bucur că Ploieştiul a reuşit să înscrie două echipe, deşi, după câte am văzut, au existat ceva probleme. Eu vreau să le urez mult succes ambelor echipe şi sper ca acesta să reprezinte un început bun care, pe viitor, să ducă la formarea unei formaţii puternice, din Ploieşti, în Liga Naţională. Sper ca aceste două proiecte existente, în paralel, să fie unele foarte bune şi să ofere continuitate, întrucât mi-ar face plăcere să evoluez, în viitor, din nou, în Sala Sporturilor Olimpia, pentru Ploieşti”, a subliniat Vlad Dumitrescu.
După despărţirea de Clubul Sportiv Municipal, produsă în vara anului trecut, Dumitrescu a evoluat timp de aproape şase luni pentru nou-promovata, pe atunci, în LNBM, BCM Olimpic Baia Mare, pentru ca, ulterior, să accepte propunerea harghitenilor de la Miercurea Ciuc.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*