Voința – Timișul Șag, întrerupt spre final la Biled la 0-1 și lăsat cu apelul arbitrilor la 112. Celelalte gazde, câte 4 goluri

Final de tur cu mari scântei într-una dintre partidele derulate în ultima zi a ultimei runde din prima jumătate a campionatului Diviziei D Timiş, cu mențiunea că etapa totuși nu s-a încheiat, dat fiind reprogramarea a doua întâlniri, una în urma trecerii în neființă a celui care a fost Dan Drăgan, manager sportiv al grupării AS Seceani, iar alta datorită problemelor medicale suferite la nivel colectiv de cei de la CSM Lugoj II.

Petru Gașpar

Meciul Voinţa Biled – Timişul Şag a fost întrerupt la scorul de 0-1, cu puține minute înaintea fluierului final, dat fiind incidentele survenite după ce arbitrul Dorian Barzuca a revenit asupra deciziei de a acorda o lovitură de la 11 metri formației gazdă la semnalizarea asistentului Petru Gașpar – foto, care i-a indicat că Gălan nu l-ar fi faultat pe Mihalache.

Înfuriați de această întorsătură a situației, toţi jucătorii echipei gazdă l-au înconjurat și busculat pe asistent, în perimetrul terenului intrând și câțiva spectatori. În tentativa de a stăvili furia iscată, centralul a întrerupt partida, părăsind suprafața de joc cu destinația vestiare fără a mai indica minutele de aşteptare, trei conform regulamentului.

Arbitrii au rămas zeci de minute în vestiar, răstimp în care au și apelat numărul 112, echipaje ale Poliţiei descinzând la arenă iar împărțitorii dreptății fiind escortați până la cel mai apropiat post al organelor de ordine, în localitatea Becicherecu Mic. La stadion a descins şi vehiculul Salvării dar pe-atunci la arenă mai rămăsese numai persoana care îngrijește baza sportivă.

S-au acordat declaraţii la postul de Poliție iar după ora 18 arbitrul Gaşpar a fost transportat la unitatea spitalicească Clinicile Noi, acuzând o stare de rău. Arbitrii au reţinut trei legitimaţii din tabăra Voinței, ale jucătorilor Flavius Tomescu și Nicuşor Bogdan, portar al gazdelor, respectiv cea a lui Nicu Bogdan.

Până la faza care a stârnit furia formației gazdă, partida a fost în general controlată de vizitatorii de la Timișul Șag, care și-au creat mai multe oportunități pe fondul replicii modeste a Voinței și au concretizat una, prin fostul component al celor din Biled, Sorin Berbece: 0-1 în minutul 33.

Nicu Bogdan (Voința Biled): ”A fost japcă pe faţă, hoţie pe faţă! Chiar aşa ceva, nu se mai poate! Nu mai suport, să joace arbitrii între ei! Joi seara, după ce am citit la Dumneavoastră brigada de arbitri care ne arbitrează, l-am sunat pe Grigorescu şi l-am rugat să-l schimbe pe Barzuca, îmi inducea suspiciuni. Totodată, i-am spus să vină la acest meci. Iar Grigorescu m-a întrebat ce argumente ar fi pentru așa ceva. Dar am primit răspunsul că nu schimbă arbitrul. Cu toate că mi-a promis că în proporţie de 98 la sută va fi prezent la joc, nu s-a întâmplat așa, şi aţi văzut ce a ieşit! Până în acest minut 85 nu s-a întâmplat nimic, chiar dacă ne-au îngălbenit vreo zece jucători. Sincer vă spun, a fost clar 11 metri! Gălan l-a faultat clar pe Mihalache între 6 şi 10 metri, iar corect, Barzuca a dat 11 metri. Însă foarte decis a intervenit asistentul Gaşpar şi arbitrul a întors decizia, iar după îmbrânceli a plecat la vestiare. Nu l-a lovit nimeni, probabil l-au bruscat şi atât…”

Adrian Ianoşev (manager Timişul Şag): ”A fost cel mai bun joc al nostru din acest tur de campionat, pentru care jucătorii merită toată lauda. Eu rămân la părerea că nu a fost nici un 11 metri, prea s-au enervat jucătorii de la Biled pe arbitri după ce a fost întoarsă corect decizia. După ceasul meu, eu am pus cronometrul și era minutul 88… S-a format un meleu în jurul celor doi arbitri, motiv pentru care a pus capăt meciului înaintea minutului 90 plus eventualele prelungiri…”

În celelalte partide ale după-amiezii în Divizia D Timiș, succese ale gazdelor…

ACS Murani – CSO Făget 4-1 (2-1)

Au marcat: Stelian Argatu (min. 5 şi 13) și Ionuţ Pitic (min. 71 şi 82), respectiv Florin Jurj (min. 10).

La începutul meciului s-a păstrat un moment de reculegere în memoria lui Dan Drăgan, plecat în ceruri la numai 55 de ani și înmormântat sâmbătă, un fost manager al clubului gazdă în urmă cu trei ani, împreună cu Cornel Brici. Toţi jucătorii au purtat banderole negre pe braţ, dedicând victoria în memoria celui prematur dispărut. A fost de fapt al treilea succes consecutiv acasă pentru trupa din Murani.

AS FC Bazoşu Vechi  – Avântul Periam 4-0 (1-0)

Nou-promovata a învins și pentru a cincea oară în tur fără a primi gol, Avântul poticnindu-se cu 3 eșecuri la rând în finalul stagiunii de toamnă.

Cele patru goluri au fost marcate de Cristian Radu (min. 5), Florin Dobre (min. 50), Denis Vînătu (min. 61) şi Eugen  Pistriţu (min. 74).

Rezultatele etapei și clasamentul la zi, pe coloana datelor tehnice.

 

The post Voința – Timișul Șag, întrerupt spre final la Biled la 0-1 și lăsat cu apelul arbitrilor la 112. Celelalte gazde, câte 4 goluri appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*