Vor locuințele! Lugojenii din cartierul Mondial Bocșei, proprietari pe casele deținute de Primărie

În consecință, au fost întocmite documentațiile de dezmembrare a terenurilor, de intabulări și apartamentări pentru unități individuale, care sunt în număr de 120.



”Este o decizie cu care, sincer, nu sunt total de acord, dar nu am avut de ales. De ce spun asta? Am discutat în mai multe rânduri cu oamenii și ei nu vor să se mute. Chiar dacă le-am construi acolo ceva – și era un proiect legal, prin care urma să se construiască acolo niște case, ei nu au agreat această variantă. Era într-adevăr costisitor, dar ne referim la ideea de a construi case pentru ei. Au spus că nu ar vrea să se mute în acele case. Apoi, am oferit nouă loturi de teren tinerilor sub 35 de ani pentru a-și construi locuințe, însă avem doar două cereri. Oamenii de acolo doresc pur și simplu să rămână în acele locuințe. Vorbim de cele din partea stângă a drumului, care aparțin de Primărie”, spune primarul Claudiu Buciu.

S-a semnat contractul cu evaluatorul

La ora actuală, s-a semnat contractul și se așteaptă evaluările. Probabil că prețul de vânzare nu va fi unul prea mare, astfel încât doritorii să poată achiziționa spațiile respective. ”

Se poate cumpăra fiecare unitate individuală. Au și părți comune, folosesc curtea în comun. Eu le-am spus care sunt riscurile unei administrări în comun, pentru că vor apărea cheltuieli care vor trebui suportate de toată lumea. O să apară probleme pentru că unii nu vor fi de acord să le suporte. Aici este un risc pe care dânșii se pare că și-l asumă”, precizează edilul șef.

Rețele de apă și canalizare

Primarul înțelege că oamenii doresc să rămână în acele spații, considerând că ar fi o pierdere să plece de acolo, inclusiv financiară.

În plus, este și o legătură emoțională, în legătură cu comunitatea respectivă, dar precizează că, din păcate, vânzarea se poate face numai prin licitație.

Va fi o clauză prin care, cel care va câștiga licitația, va fi obligat să aibă dovada că a stat în chirie legal acolo în ultimii cinci ani de zile.

”Pe de altă parte, am aprobat și vom trece în Consiliul Local proiecte de prelungire a canalizării în cartier, vom reface trotuarele și iluminatul public între alei. Asta înseamnă că toate construcțiile ilegal construite pe alei – acareturi, cotețe, magazii, vor trebui să dispară, pentru că este vorba de un proiect integrat, pe bani europeni, pe care îl vom duce la capăt”, adaugă primarul.

Reamintim că proiectul integrat în valoare de 5,5 milioane de euro, obținut de pe vremea precedentei admi­nis­tra­ții, cuprinde amenajări în zone defavorizate din municipiu (Cartierul Mondial Bocșei și zona Caștela), precum și satul aparținător Măguri.

A fost obținut în anul 2017, prin Grupul de Acțiune Locală și trebuie implementat până în 2023.

Articolul Vor locuințele! Lugojenii din cartierul Mondial Bocșei, proprietari pe casele deținute de Primărie apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*