Vot nervos împotriva palatelor

Aristotel Bunescu

 

Mai este puțin și vom merge la vot, în condiţii de pandemie. Bizar că la școală nu se poate merge, la pelerinaje nu se poate participa, dar la vot suntem îndemnați să participăm în număr mare. Știu, trăim în România paradoxurilor.
După cum simt electoratul, cred că, în ultimele zile, numeroși băgători în urne ai buletinelor de vot s-au decis să fie la rând, pe 6 decembrie, pentru a protesta, în mod vehement, prin ștampila lor, împotriva Palatului Cotroceni și a Palatului Victoria. Prea multe au fost dovezile venite din aceste centre de putere că aici se lucrează cu multă lipsă de realism, ca să mă exprim civilizat și foarte blând!

Păi, cum adică? Situația e dramatică în țară, iar noi facem reuniuni cu specialiști și adoptăm strategii pentru vaccinul care va veni într-un viitor mult prea îndepărtat!
Păi, cum adică? Nu mă voi referi la catastrofa de la Neamț, ci doar la un singur bolnav ars pe patul de suferință. Este vorba despre Tatiana Gavril, care a fost mamă pentru 22 de generații de copii. Adicătelea ?
Femeia a crescut cei 6 copii ai săi, iar apoi, timp de un sfert de secol, în comuna Dobroeni, județul Neamț, Tatiana Gavril a fost principalul sprijin în viață pentru o mulțime de micuți rămași singuri pe lumea asta zbuciumată, fie abandonați de bipezi care nu se pot numi oameni, cu atât mai puțin părinți, fie neajutorați cu totul. La acest cămin de copii, Tatiana Gavril era Soare, era aer, era căldură, era lumină, mâncare, un pat cald, o îmbrățișare liniștitoare, temelia sigură a vieții înconjurate de dragoste necondiționată. A ars la un spital unde au fost schimbați, numai în ultimul an, 8 manageri- OPT, unul mai controversat ca altul. Un caz complet aiuritor este numirea în această funcție a lui Marius Ghineț, proprietarul unei firme de …pompe funebre. Aici am vrut să fac un spirit de glumă, dar cu viața oamenilor suprimată mi-a pierit cheful. M.G. a fost numit pe post la 15 mai de ministrul Sănătății, specialistul specialiștilor Nelu Tătaru, și schimbat peste 6 zile. Doamne în ce lume trăim!
Alt nume de ,,personalitate” prezentă pe lista horor a celor 8 este numitul Lucian Octav Micu. Această figură nu s-a mai putut prezenta la alegerile locale deoarece a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate și are interdicție de a ocupa această funcție până în anul 2023.
Să vedeți viață în 2023, până atunci vin și vaccinurile, iar Micu, de profesie jurist, fost primar al orașului Roman, va candida din nou. Parcă suntem în ciclul de filme intitulat ,,Realitatea întrece ficțiunea”!!!
Nu știu cum a fost ca primar, dar care e rațiunea să îl pui în fruntea unui spital cu oameni bolnavi de Covid 19 tocmai acum în perioada neagră de pandemie?!?
Ovidiu Ianculescu este un alt nume care dă frisoane puternice la cele două palate. Asupra lui Ianculescu, director la Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș, s-au făcut presiuni imense pentru a fi înlocuit cu un om din pnl, nici nu merită scris cu litere mari, de un politician local care nu are nicio pregătire în domeniul pe care-l gestionează. Mai mult, el nu a dat concurs, acolo unde sunt pagini și pagini întregi de bibliografie necesară pentru a cunoaște domeniul. El nu știe nici ce număr are legea apelor. Nu este singura decizie de acest fel în sistemul Apelor Române. Toți directorii regionali au fost schimbați în ultimul an. Iar aceste cazuri se repetă la nivelul altor instituții, fie că vorbim despre spitale, inspectorate școlare sau despre direcții silvice.
Dar, să nu coborâm nivelul argumentelor până la județe și direcții silvice. Revin la Cotroceni.
Marele Werner, care trebuie să fie deasupra partidelor, s-a transformat în principalul agent pnl-ist în campania electorală, fără a da șanse celorlalte grupări politice să răspundă. Prin urmare, PSD a depus deja o plângere la CNA prin care solicită ca preşedintele Klaus Iohannis să vorbească pe spaţiul electoral al PNL, menţionând că discursurile şefului statului sunt ”cu mesaje electorale făţişe, directe, pentru şi în favoarea Partidului Naţional Liberal”, ele fiind difuzate în cadrul unor emisiuni informative. Iar aici audiența este maximă.
Scriu aceste rânduri în zorii zilei de 1 Decembrie. Mă gândesc la români, la ziua lor. Oare ce viitor pot avea ei, prinși în menghină?! Pe o parte restricțiile și teroarea generate de pandemie, pe de altă parte atitudinea sfidătoare a celor două palate, care nu țin seama de realitățile dure ale țării. Lor nu le pasă. Tușica Merkel îi va susține până în pânzele albe !
Lor nu le pasă deoarece presa a fost cumpărată cu 200 de milioane de lei. Posturi de televiziune și radio, ziare mari și mici, principalele site-uri de știri au devenit, încă din luna mai, anul de dizgrație 2020, agenți umili ai pnl. Câinele de pază al democrației, care este presa în esența ei, acum nu mai știe ce să facă. Să schelălăie nemuzical, ori să îl invite pe hoț în cămările democrației? Din păcate, unii au ales să nu mai apere democrația, ci să o prade alături de răufăcători, să o fugărească la fiecare oră prin buletine de știri, în fiecare dimineață prin noi ediții tipărite.
Mă pregătesc pentru o nouă plimbare prin Breaza prahoveană. Azi voi trece pe la casa unde a scris Mircea Eliade. Mă voi gândi mai serios la cuvintele sale: ,,Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa şi opinia publică”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*