Vrem, dar şi putem? Ambiții investiționale mari, pentru municipalitate

Administrația locală lugojeană are la dispoziție pentru agenda de investiții din acest an o sumă consistentă de 113 milioane lei, care după cum sus­țin edilii este suficientă pentru cele 103 obiective din portofoliul de lucrări pentru 2018. Repartizarea inves­ti­ții­lor are în vedere atât finalizarea unor lucrări, începute sau promise, care așteaptă de mult să fie terminate, cât și o serie de ob­iective noi pentru modernizarea unor zone din municipiu. “În total avem o listă de 103 obiective de investiții. Sunt lucrări care cuprind cam toate domeniile de activitate: agrement, învățământ, cultură, infrastructură rutieră și de utilități, locuri de joacă pentru copii, parcuri, sănătate, social, sport, reabilitare clădiri istorice. Printre cele mai importante ținte pe care le avem în acest an putem considera finalizarea Ștrandului Mare, deschiderea bazinului acoperit, sistematizarea pe verticală a zonei din fața ștrandului, unde vom amenaja o rampă de urcare cu bicicletele pe pasarela pietonală, apoi avem fosta Cazarmă austriacă de pe Banatului, care este în lucru, studiul de fezabilitate plus proiectul și execuția la noul pod rutier pe care vrem să-l ridicăm lângă Podul de Fier, reabilitarea zonei unde a fost piața din Micro IV, extinderea cu încă 4000 de m.p. a Oborului, refacerea completă a [...]
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*