Weekend fără gol marcat pentru juniorii Ineului: „O experiență destul de bună pentru ce va fi din toamnă”

Sezonul de tranziție al juniorilor de la ACB Ineu se reflectă și în rezultate. Astăzi, tinerii zărăndani au bifat eșecuri pe linie, la zero, cea mai severă dintre ele chiar pe teren propriu.

LPS Banatul, prea puternică pentru trupa lui Ciubăncan

În etapa a doua a Ligii Elitelor,  LPS Banatul Timișoara s-a impus cu 11-o în Țara Zărandului, concluziile antrenorului Marius Ciubăncan fiind următoarele: „Este o competiție la care participăm sub vârstă, contează mult un an diferență la juniori. Am avut și patru absențe mai importante: vârful Moisa, fundașii centrali Mercea și Burlea, plus David. Suntem o combinată Arad-Ineu, îi rulăm pe toți jucătorii de la cele două centre ale Academiei, vrem să participe toți în Liga Elitelor. Unii sunt mai talentați, alții mai puțin, vrem să ne facem o impresie despre copii în meciurile acestea oficiale pentru a fi pregătiți pentru ce va fi din toamnă, câmd vom fi și noi la categoria de vârstă de același nivel cu ceilalți. Azi am pierdut fizic, pe forță, adversarii sunt mult mai experimentați. Există un centru de tradiție la Banatul, dar am încercat să jucăm, să punem mingea jos, nu ne interesează rezultatul. Vrem să creștem copiii frumos, pe principii de joc și ne asumăm rezultatele care vor fi acum. Important este ca juniorii să învețe principiile de joc și să progreseze, este o experiență destul de bună acum pentru ce va fi din toamnă”.

Ineu U16: Coman – Toader, Fărcuțiu, Olah, Sabău – Popa – Mâneran, Bele – Niculaiciuc, Feier, Ene. Au mai intrat: Neamțu, Illeș, Ciugu.

O galerie foto de la meciul de astăzi de la Ineu, găsiți AICI, sub semnătura Costel Șerban

S-au mulțumit cu câte o repriză albă

În runda cu numărul doi a campionatului de republicani, echipele de la ACB Ineu s-au deplasat în dețul Alba. La Sebeș, gazdele s-au impus în ambele întâlniri, cu 4-0 (0-0), la U17, respectiv 5-0 (5-0), la U19. „În meciul grupei mai mici, până la pauză am stat bine. Am încercat să nu luăm gol și să încercăm noi să dăm. Din păcate, în repriza a doua am luat goluri în cinci minute și acolo s-a rupt, după ce scorul s-a deschis dintr-un penalty. Al patruela l-am luat pe final după un corner. Băiețiia u făcut ce au putut dar ne-au trădat greșelile individuale. La U19, am cedat total în prima repriză, am fost sub așteptări, pur și simplu am fost absenți. După pauză, am mai echilibrat jocul, nu am luat alte goluri și am încercat să ieșim și noi la joc”, ne-a relatat despre cele două partide Marcel Ponta, antrenorul juniorilor din Țara Zărandului.

Ineu U17: Tulcan – Magda, Stanca, Cioară, Negulete – Bălteanu, Sas – A. Covaciu, Hada, Cătană – I. Moisă. Au mai intrat: Flonta, Geacon

Ineu U19: Tulcan – Gârlea, Ditu, Șerban, Petrehelea – Cotuna, Bănățean, David, Coșa – Zamă, Negrea. A mai intrat: Kant

În Liga Elitelor, după pauza de Paști, Ineul are rundă liberă, după care are derby județean cu Viitorul. „Republicanii” vor juca din nou pe puncte de abia peste trei săptămâni, cu Luceafărul Oradea.

0
0

Articolul Weekend fără gol marcat pentru juniorii Ineului: „O experiență destul de bună pentru ce va fi din toamnă” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*