Zeci de machete de locomotive, vagoane şi gări – în expoziţie la Palatul Culturii

N.Dumitrescu

Cei care vor trece pragul Palatului Culturii din Ploieşti vor avea ocazia să admire câteva zeci de machete ale unor foste gări ori locomotive sau vagoane vechi cum doar în seriale sau filme mai pot fi văzute, graţie unei noi expoziţii. Este vorba despre expoziția de modelism feroviar “La Depou”, organizată la Sala Coloanelor de Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova împreună cu Clubul Feroviar Republica Ploiești. Intrarea este gratuită, expoziţia fiind deschisă până pe data de 20 septembrie, conform declaraţiilor directorului Muzeului Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova, Emilia Iancu, iniţiativa acestui eveniment plecând de la “dorinţa de arăta ce înseamnă munca şi pasiunea faţă de tehnică”.

muzeu-1Pe de altă parte, având în vedere că acest muzeu este un ” muzeu-şcoală”, s-a dorit să se arate respectul faţă de inteligenţa umană, scoţând în evidenţă, totodată, şi saltul calitativ în ceea ce priveşte transportul feroviar. Aşa cum am aflat de la reprezentantul Clubului Feroviar Republica Ploieşti, Bogdan Bocşan, expoziţia menţionată se află la cea de-a doua ediţie, vizitatorii putând să vadă machete de locomotive şi vagoane realizate de diverşi modelişti din ţară, din Ploieşti, Braşov, Bucureşti şi Constanţa. Totodată, vor putea fi admirate şi machete ale unor vechi sau foste gări, precum cele din Moineşti sau Pietroşiţa, dar şi machete ale unor clădiri, autoturisme, camioane etc., prezente în apropierea depourilor din ţară. În cadrul acestei expoziţii, vizitatorii sunt rugaţi să nu atingă vitrinele şi să respecte măsurile s anitare instituite din cauza pandemiei, obligatorii fiind atât purtarea măştii de protecţie, cât şi menţinerea distanţiei fizice de 2 m între persoane.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*