Zeci de mii de lei – valoarea amenzilor date de pompierii prahoveni, în urma unor controale inopinate

F. T.

În săptămâna 12 – 18 aprilie, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţíi de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino” Prahova a desfășurat 24 de activități de informare, acţiuni de control și de îndrumare pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor, la societăți care depozitează și comercializează azotat de amoniu, precum și alte controale inopinate.
Potrivit unui comunicat al ISU Prahova, „pe timpul desfășurării acestor acțiuni au fost depistate 46 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, dintre care 12 au fost soluționate pe timpul activităților. Totodată, ca urmare a neregulilor constatate, au fost date 33 avertismente și 13 amenzi, ultimele însumând 37.000 de lei.
De asemenea, cu ocazia controalelor, au fost organizate şi desfăşurate 38 de instruiri și exerciții la care au participat aproximativ 300 de persoane”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*