Zeci de mii de prahoveni trăiesc din pensia socială minimă garantată

Nicoleta Dumitrescu

La sfârşitul anului trecut, în evidenţele Casei Judeţene de Pensii Prahova se aflau peste 240.000 de beneficiari, cei mai mulţi fiind încadraţi în categoria
pensionarilor de asigurări sociale de stat. Astfel, într-un clasament naţional, privind numărul mediu de pensionari, Prahova ocupă locul doi, după municipiul Bucureşti, conform statisticilor valabile pentru luna octombrie a anului trecut. Trebuie menţionat faptul că aproape 30.000 de prahoveni trăiesc din pensie socială minimă garantată. În conformitate cu dispoziţiile OUG 2/2017, începând cu data de 1.03.2017, pensia socială minimă garantată a crescut de la 400 de lei la 520 de lei, astfel încât, de la data menţionată, în judeţul Prahova nu există nicio pensie mai mică decât ultima sumă menţionată. Nu în ultimul rând, mai trebuie adăugat faptul că, la nivelul judeţului, aproximativ 15.000 de angajatori depun lunar declaraţii privind evidenţa nominală a asiguraţilor, astfel că la sfârşitul anului trecut se aflau peste 210.000 de asiguraţi pe bază de declaraţii nominale de asigurări sociale. În ceea ce priveşte raportul de dependenţă salariat/pensionar, în luna octombrie 2017, de pildă, acesta a fost de 1,07 salariaţi la un pensionar.

Fiind unul dintre judeţele cu cel mai mare număr de locuitori, într-un top naţional, Prahova se menţine pe primele locuri şi în ceea ce priveşte situaţia pensionarilor. Confirmarea a venit de la Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova, din datele căreia rezultă faptul că, la nivelul lunii octombrie a anului trecut, judeţul nostru ocupa locul doi, după Bucureşti, în ceea ce priveşte numărul mediu de pensionari. Astfel, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat din județul Prahova a fost în trimestrul III 2017 de 197.141 de persoane, în creştere cu 348 de persoane faţă de aceeaşi perioadă din anul 2016. De menţionat însă că, aşa cum a anunţat şi Casa Judeţeană de Pensii Prahova, la sfârşitul anului, în evidenţele instituţiei erau înregistraţi 241.576 de beneficiari. Dintre aceştia, cei mai mulţi – 197.242 – erau pensionari din sistemul asigurărilor sociale de stat, pe listă mai fiind peste 7000 de persoane – pensionari din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor; peste 36.000 – beneficiari de legi speciale; peste 300 – persoane pensionate ca urmare a ajutor socialunor accidente de muncă şi a unor boli profesionale. Realizând un tablou complet al categoriilor de pensionari existente la nivelul judeţului, Casa Judeţeană de Pensii Prahova a oferit şi alte detalii în acest sens. Astfel, pensionari de asigurări sociale de stat sunt 197.242 de persoane, dintre care: beneficiari de pensie pentru limită de vârstă – 148.176; de pensie anticipată – 561; de pensie anticipată parţială – 2.586; de pensie de invaliditate – 21.355; de pensie de urmaş – 24.564. Pensionari din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor sunt 7.306 persoane, dintre care: beneficiari de pensie de limită de vârstă – 7.041, de pensie de invaliditate – 17; de pensie de urmaş – 248. Beneficiare de legi speciale sunt 36.706 persoane. Beneficiare de pensie ca urmare a unor accidente de muncă şi boli profesionale – 322 de persoane. “La nivelul judeţului Prahova, la data de
31 octombrie 2017, pensia medie aferentă numărului total de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 1.147 de lei, cu 14,8 % mai mare decât cuantumul din aceeaşi perioadă a anului 2016. În funcţie de categorie, pensia medie de asigurări sociale de stat este structurată astfel: pensia pentru limită de vârstă – 1.314 lei, pensia anticipată – 1.306 lei, pensia anticipată parţială – 851 de lei, pensia de invaliditate – 620 de lei, pensia de urmaş – 628 de lei”, au mai specificat reprezentanții Casei Judeţene de Pensii.
Mai trebuie adăugat faptul că aproape 29.000 de prahoveni trăiesc din pensie socială minimă garantată. “În conformitate cu dispozițiile OUG nr.2/2017, începând cu data de 1.03.2017, pensia socială minimă garantată a crescut de la 400 de lei la 520 de lei, astfel încât, de la această dată, în judeţul Prahova nu există nicio pensie mai mică de 520 de lei”, mai evidențiază aceleași date. Reamintim faptul că acest tip de pensie s-a instituit în anul 2009, în luna aprilie a acelui an valoarea fiind de 300 de lei, şase luni mai tâziu fiind mărită cu 50 de lei, iar la 1 ianuarie 2015 ajungând la 400 de lei.
Legat de raportul de dependenţă salariat-pensionar, în judeţul Prahova, aproximativ 15.000 de angajatori depun lunar declaraţii privind evidenţa nominală a asiguraţilor. Astfel, la sfârşitul anului trecut se aflau peste 210.000 de asiguraţi pe bază de declaraţii nominale de asigurări sociale, în luna octombrie 2017 raportul de dependenţă salariat / pensionar fiind de 1,07 salariaţi la un pensionar.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*