Zeci de permise ridicate în urma unei razii de amploare pe şoselele din Prahova

Valoarea amenzilor date de poliţia rutieră: peste 348.000 de lei!

F. T.

Miercuri, 30 iunie, pe raza întregului județ, poliţiştii Serviciului Rutier Prahova au acționat împreună cu polițiștii agenţi din cadrul Brigăzii Autostrăzi şi ai Inspectoratelor Județene de Poliție Brașov, Buzău, Ilfov și Ialomița, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere care au drept principală cauză viteza.
„În cadrul acţiunii – precizează reprezentanţii IPJ Prahova într-un comunicat de presă -, poliţiştii au aplicat peste 820 de sancţiuni contravenţionale, dintre care mai mult de jumătate au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Totodată, au fost reținute 64 de permise de conducere, 41 dintre ele pentru depășirea vitezei. De asemenea, au fost ridicate 37 de certificate de înmatriculare.
Valoarea totală a sancțiunilor a depășit suma de 348.700 de lei”.
Tot în comunicatul poliţiei prahovene sunt amintite două cazuri de abateri: „Pe raza municipiului Ploieşti, oamenii legii au oprit, pentru control, un autoturism condus de o femeie din localitatea Măneciu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoturismul figurează ca fiind radiat din circulație. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

De asemenea, pe strada Bogdan Petriceicu Hasdeu din Câmpina, polițiștii au depistat un conducător auto care a fost testat cu aparatul alcooltest, acesta indicând o valoare de 0,70 mg /l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost transportat la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. Conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Nu în ultimul rând, având în vedere faptul că aproape nu este zi în care să nu se înregistreze cel puţin un accident rutier pe şosele din judeţ, Serviciul Rutier Prahova recomandă conducătorilor auto: „Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum și de trafic!; Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!; Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!; Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!; Folosiţi centura de siguranţă! Vă poate salva viaţa în caz de accident.; Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!;Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice! Consumul de alcool constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier!”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*