Zeci de prahoveni au împlinit și chiar au depășit venerabila vârstă de 100 de ani!

De la începutul anului, trei persoane şi-au celebrat centenarul

 

Nicoleta Dumitrescu

 

În ciuda faptului că populația județului se reduce de la un an la altul, în Prahova sunt și persoane – de ordinul a câtorva zeci – care, încă de anul trecut, au marcat centenarul, acestora alăturându-li-se și altele care, deja, în baza actului de identitate pot face dovada faptului că au avut șansa și norocul să trăiască 100 de ani, și chiar să-i depășească. Astfel, potrivit datelor solicitate Direcției Județene de Statistică Prahova, 39 de persoane din judeţ aveau 99 de ani împliniți la 1 ianuarie 2021 existând posibilitatea ca anul acesta să atingă venerabila vârstă de 100 de ani. Anul trecut, la data de 1 iulie 2020, peste 50 de prahoveni aveau deja un secol de viață! De altfel, chiar din primele luni ale anului 2021, autoritățile au ținut să facă public faptul că în trei localități din Prahova sunt și persoane care au împlinit 100 de ani, ba chiar au depășit această vârstă. Prima persoană celebrată, ajunsă la 101 ani, pe 28 ianuarie 2021, a fost Veronica Romașcanu din Câmpina, după care, pe 10 februarie, Eufrosina Georgescu din Ploiești, care a împlinit 100 de ani. Iar la sfârșitul săptămânii trecute, Instituția Prefectului Prahova, prin purtătorul său de cuvânt, a făcut publică povestea de viață a lui Ștefan Buzăianu din Cheia, comuna Măneciu. Fiind printre puținii veterani de război rămași în Prahova, și acesta a împlinit anul acesta un secol de viață, în povestea celor 100 de ani ai săi de viață ieșind în evidență cele opt decenii de când trăiește cu… un glonț fixat în vecinătatea inimii și pe care organismul i l-a acceptat.

 

Potrivit datelor satistice, la 1 iulie 2020, în județul Prahova aveau domiciliul 40 de persoane cu vârsta de 100 de ani, 11 dintre acestea locuind în Ploiești și 4 în Câmpina. ”Până la data de 31 decembrie 2021, 39 de persoane care aveau vârsta de 99 de ani la 1 ianuarie 2021 ar putea împlini 100 de ani, dintre aceștia 13 având domiciliul în Ploiești. Totodată, la data de 1 iulie 2020, 58 de persoane au avut peste 100 de ani, cele mai multe având domiciliul în Ploiești”, a venit răspunsul de la conducerea Direcției Județene de Statistică Prahova, la solicitarea prin intermediul căreia ceream detalii despre prahovenii care, pe timp de pandemie, au împlinit 100 de ani sau chiar au depășit această venerabilă vârstă. De altfel, încă de la începutul acestui an, reprezentanții autorităților locale din cele două municipii au ținut să facă public faptul că printre persoanele care au reușită să reziste vremurilor, inclusiv pandemiei, s-au numărat și două doamne care, ajunse la vârsta senectuții, reprezintă adevărate modele de viață. Concret, pe 28 ianuarie 2021, Alin Moldoveanu, primarul municipiului Câmpina, anunța că ziua menționată a fost una cu adevărat extraodinară la început de mandat. ”Am avut bucuria și onoarea de a întâlni cel mai vârstnic cetățean al municipiului Câmpina și de a-i fi alături la aniversarea celor 101 ani pe care i-a împlinit. Doamna Veronica Romașcanu este minunată, iar întâlnirea cu domnia sa a fost o… emoție deplină pentru mine. La mulți ani, doamna Romașcanu, sunteți o doamnă de poveste!”, nota, la data menționată, pe pagina sa de facebook, noul primar din cel de-al doilea municipiu al județului Prahova. Câteva zile mai târziu, și Primăria Ploiești anunța, prin intermediul unui comunicat de presă, că reprezentanții muncipalității, pe data de 19 februarie 2021, au felicitat-o pe Eufrosina Georgescu la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. Alături de un buchet de flori și un tort, venerabila ploieșteancă a mai primit și o diplomă aniversară, în fapt o ”Diplomă de aur”, însoțită și un dar financiar, în valoare de 2000 de lei.

Povestea veteranului de război din Cheia, care de opt decenii trăiește cu un glonț în vecinătatea inimii

Unul dintre puținii veterani de război pe care îi mai are Prahova și care, anul acesta, a împlinit 100 de ani, trăiește în satul Cheia din comuna Măneciu. Este vorba despre Ștefan Buzăianu – pe care recent l-a vizitat prefectului județului Prahova, Cristian Ionescu – povestea de viață a acestuia fiind redată în cuvinte de către purtătorul de cuvânt al instituției, Liliana Maxim Minculescu. Ștefan Buzăianu s-a născut în 1921, la poalele Ciucașului, într-o familie cu zece copii, acesta fiind cel mai mare dintre cei cinci frați ai săi. A mers la școală doar până la 12 ani, trei ani mai târziu angajându-se la Fabrica de mucava, unde a lucrat până în 1941. În primăvara anului următor i-a venit însă ordinul de încorporare, iar războiul l-a purtat până în Rusia, la Novorossiisk, poveștile cu drumul, cu camarazii de război fiind rememorate de acesta oaspeților de la Instituția Prefectului Prahova cu precizie și cu detalii ca și când s-ar fi întâmplat recent. Iată însă cele mai importante pasaje din povestea veteranului de război din Cheia, care de opt decenii trăiește cu un glonț în vecinătatea inimii, așa cum a fost ea redată de către purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Prahova: ”Una dintre povestirile la care se oprește ori de câte ori este întrebat despre momentele trăite la ruși este cea în care a fost „vizitat“ de moarte și în care s-a trezit cu un glonț în spinare. Un glonț care i-a perforat plămânul și i-a ajuns lângă inimă. A fost scos din tabăra de luptă și târât de ceilalți soldați pe o poiană de unde a fost preluat de sanitari. Dacă a supraviețuit împușcăturii, nea Ștefan a crezut că nu va rezista transportului până la punctul medical. Își aduce aminte cum a fost așezat și dus cu targa improvizată, de haosul, mizeria și lipsurile din punctele medicale, de modul în care a fost „aruncat“ într-o mașină unde erau transporați ca niște cartofi și cum a fost lăsat aproape de port pentru a fi preluat, ulterior, de un vas nemțesc pentru a ajunge, din nou, pe pământ românesc. De frica morții însă, de care nici acum n-a scăpat, după cum mărturisește, a reușit să supraviețuiască. Dar cum războiul și moartea sunt cei mai buni prieteni, și pe drumul de întoarcere a simțit din nou cum este să ai „sabia deasupra capului“. Vasul în care se afla și interlocutorul nostru a fost bombardat de ruși. Au reușit să-l „cârpească“, iar într-un final să ajungă la Constanța unde răniții au fost triați. „A fost balamuc mare. Spitalul de campanie era format din niște barăci, eram ținuți pe paie, a fost vai de noi! Eu respiram întrerupt, dar am avut zile. Am stat peste o lună în spital, iar, ulterior, comisia de evaluare a decis să rămân pe front“, ne-a mai spus nea Ștefan. A rămas pe linia Dunării, iar de aici încep alte povești, despre pândă, despre contrabadiști ai acelor vremuri pe care i-a depistat. Odată cu terminarea războiului a revenit la „vatră“, unde și-a regăsit familia și unde mama sa, care era și moașă, care cunoștea tot rostul plantelor și era știută în zonă ca având „leac“, i-a fost principalul medic. L-a îngrijit până i s-a închis rana și a putut respira neîntrerupt. De scos glonțul, medicii s-au opus rând pe rând, spunându-i că i-ar face mai mult rău. Viața și-a urmat cursul. Nea Ștefan și-a întemeiat propria-i familie, iar anii ce au venit l-au găsit ca pe toți ai locului: fie la câte o fabrică din zonă, fie pe la pădure, fie la câmp. Dar cel mai mult i-a plăcut la cosit, bucurându-se nespus atunci când primea o coasă în dar. Alături de copii (trei – doi băieți și o fată) și, ulterior, de nepoți (șapte, având și zece strănepoți), dădea brazde după brazde, povestindu-le despre anii tinereții și despre vremurile războiului. La cei 100 de ani are însă și regrete: cel de a-și fi pierdut partenera de viață, pe unul dintre cei trei copii, dar și pentru că nu s-a putut bucura de bucata de teren pe care a primit-o ca recompensă pentru lupta pe front…”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*