Zeci de victime în atentatul de la Kabul

Cel puţin 72 de civili au fost ucişi în două explozii în afara aeroportului din Kabul, au anunţat ieri o sursă spitalicească şi un oficial taliban în capitala afgană, citaţi de Reuters și Agerpres. Cel puţin 12 soldaţi americani au fost de asemenea ucişi în exploziile de joi. Un număr de cel puţin 28 din cei 60 de afgani ucişi în afara aeroportului din Kabul erau membri ai talibanilor, potrivit oficialului taliban. Nu există motive pentru a prelungi termenul-limită pentru forţele străine să părăsească Afganistanul, a adăugat el. Preşedintele Joe Biden a promis joi, cu vocea sugrumată de emoţie, că SUA îi vor vâna pe autorii exploziilor de lângă aeroportul din Kabul şi a spus că a cerut Pentagonului să dezvolte planuri pentru a-i lovi pe jihadişti, relatează Reuters şi AFP. „Nu vă vom ierta, nu vom uita. Vă vom vâna şi vă vom face să plătiţi”, a spus liderul de la Casa Albă în cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc la câteva ore după dublul atentat care a provocat moartea a 12 soldaţi americani, cel mai sângeros bilanţ al unui atac împotriva armatei SUA într-un deceniu. Biden a spus că soldaţii americani care au murit în atacurile de joi sunt „eroi” şi a precizat că SUA vor răspunde „cu forţă şi precizie”. Aceşti soldaţi „sunt eroi care erau angajaţi într-o misiune periculoasă şi altruistă pentru a salva alte vieţi”, a subliniat Biden, care a ţinut un moment de reculegere pentru soldaţii ucişi. Biden a mai afirmat că evacuările din Afganistan vor continua în pofida atentatului de joi. „America nu se va lăsa intimidată. Nu ne vom lăsa descurajaţi de terorişti. Nu îi vom lăsa să oprească misiunea noastră. Vom continua evacuarea”, a declarat preşedintele SUA. „De asemenea, le-am ordonat comandanţilor mei să dezvolte planuri operaţionale pentru a lovi bunuri, facilităţi şi conducerea ISIS-K (de la numele provinciei Khorasan – n.r.). Vom răspunde cu forţă şi precizie în momentul şi locul pe care îl vom alege”, a mai spus Biden.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*