ZILE LIBERE 2018: Bucurie pentru români, 30 aprilie va fi zi nelucrătoare, MINIVACANŢA de patru zile

Guvernanţii discută ca data de 30 aprilie, care pică în ziua de luni, să fie declarată zi liberă, pentru ca bugetarii să se bucure de o minivacanţă de patru zile cu ocazia Zilei de 1 mai. Ziua de 30 aprilie ar urma să fie recuperată ulterior.

Ziua de luni, 30 aprilie, ar putea fi declarată zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, pentru a face „punte” cu data de 1 mai, au declarat pentru AGERPRES surse guvernamentale.

Proiectul de hotărâre în acest sens ar putea fi aprobat joi în şedinţă de Guvern.

ALTE ZILE LIBERE:

– 1 mai 2018 (marţi) – Ziua Muncii
– 27 mai 2018 (duminică), 28 mai 2018 (luni) — Rusalii;
– 1 iunie 2018 (vineri) – Ziua Copilului
– 15 august 2018 (miercuri) – Adormirea Maicii Domnului;
– 30 noiembrie 2018 (vineri) – Sfantul Apostol Andrei cel Intai chemat, Ocrotitorul Romaniei;
– 1 decembrie 2018 ( sâmbătă) – Ziua Naţională a României;
– 25 decembrie 2018 (marţi ) şi 26 decembrie 2018 (miercuri), (prima şi a doua zi de Craciun);
– doua zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora.

Conform articolului 139 din Codul Muncii, în 2018 vor fi 13 zile de sărbători legale în care nu se lucrează. Lor li se adaugă alte două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale , declarate astfel religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora. Acordarea zilelor libere se face de către angajator.

Codul Muncii mai preve ca „Salariatilor care lucreaza in unităţile sanitare şi în cele de alimentaţie publică sau angajaţilor a căror activitate nu poate fi intrerupta datorita caracterului procesului de productie sau specificului activitatii li se asigura compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile”.

De asemenea, „în cazul in care, din motive justificate, nu se acorda zile libere, salariatii beneficiaza, pentru munca prestata in zilele de sarbatoare legala, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru”.

Sursa: rtv.net

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*